Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul, ultimul oraș important care rămăsese sub controlul forțelor guvernamentale afgane.
ACTUALIZARE 15.10 Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, le-a cerut duminică forţelor de securitate să garanteze “securitatea tuturor cetăţenilor” menţinând ordinea publică în Kabul, în timp ce talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea.
“Am ordonat forţelor de securitate să garanteze securitatea tuturor cetăţenilor. Este responsabilitatea noastră şi ne-o vom asuma în cea mai bună manieră posibil. Oricine se gândeşte să creeze haos sau să jefuiască va fi tratat cu forţă”, a declarat şeful statului afgan într-un mesaj video trimis presei, scrie Agerpres, preluând AFP.
Postul local Tolo News, citat de Kyodo, a relatat că Ghani şi liderii politici au convenit sâmbătă să desemneze o delegaţie care să negocieze cu talibanii paşii următori în procesul de tranziţie a puterii.
Acelaşi canal TV a informat că duminică fostul preşedinte Hamid Karzai s-a întâlnit cu şeful Consiliului Suprem pentru Reconcilere Naţională, Abdullah Abdullah, pentru a discuta despre trimiterea unei delegaţii în Qatar pentru negocieri cu talibanii.
Începând de săptămâna trecută, insurgenţii talibani au preluat controlul asupra unor oraşe afgane importante, precum Kandahar, Herat şi Lashkar Gah, în cele mai multe cazuri fără a întâmpina rezistenţă.
ACTUALIZARE 14.53 Străzile din Kabul sunt blocate de mii de mașini prinse în ambuteiaje. Locuitorii orașului sunt speriați și nu știu ce să facă, instituțiile sunt închise, paza pe străzi lipsește.
ACTUALIZARE 14.10 Papa Francisc a făcut duminică apel la dialog pentru încheierea conflictului din Afganistan, pentru ca oamenii să poată trăi în pace.
“Mă alătur îngrijorărilor unanime privind situația din Afganistan. Rugați-vă alături de mine pentru pace, pentru ca vocea armelor să tacă și să fie găsită o soluție la masa dialogului”, le-a spus el duminică credincșioșilor și turiștilor din Piața Sf. Petru de la Vatican, potrivit Reuters.
“Numai în acest fel poporul martirizat – bărbați, femei, bătrâni, copii – se poate întoarce acasă și trăi în siguranță și respect reciproc”, a mai transmis suveranul pontif.
ACTUALIZARE 12.58 O delegație a talibanilor a început negocieri cu guvernul afgan la palatul prezidențial de la Kabul, scrie Al Arabiya.
Tot Al Arabiya susține că președintele Ashraf Ghani va abdica în orele următoare, citând unele surse.
Transferul de putere se va face în mod pașnic, potrivit Ministerului de Interne, citat de Al Arabiya.
BBC scrie că ministrul afgan de Interne a apărut într-o înregistrare video la postul Tolo TV, spunând că va fi “un transfer pașnic de putere” către un guvern de tranziție. El a mai spus că orașul Kabul nu va fi asediat.
ACTUALIZARE 12.58 O delegație a talibanilor a început negocieri cu guvernul afgan la palatul prezidențial de la Kabul, scrie Al Arabiya.
Tot Al Arabiya susține că președintele Ashraf Ghani va abdica în orele următoare, citând unele surse.
Transferul de putere se va face în mod pașnic, potrivit Ministerului de Interne, citat de Al Arabiya.
BBC scrie că ministrul afgan de Interne a apărut într-o înregistrare video la postul Tolo TV, spunând că va fi “un transfer pașnic de putere” către un guvern de tranziție. El a mai spus că orașul Kabul nu va fi asediat.
Citește și: Momentul în care talibanii intră în Kabul VIDEO
ACTUALIZARE 12.30 Președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, ține consultări de urgență cu trimisul special al Statelor Unite, Zalmay Khalilzad, și cu alți înalți oficiali NATO, informează BBC.
ACTUALIZARE 12.15 O sursă din partea talibanilor a confirmat pentru Al Jazeera că insurgenții au intrat în Kabul.
Sursa citată “a spus că liderii lor le cer oamenilor să fie calmi, pentru că vin cu un mesaj de pace”, a declarat Charlotte Bellis, corespondent Al Jazeera la Kabul.
“A spus că nu avem intenția de a lupta, că sediile guvernamentale sunt în siguranță și că au primit instrucțiuni ca, dacă oamenii vor să părăsească orașul, să li se permită”, a mai precizat corespondentul Al Jazeera.
Citește și: Oficial NATO: UE își mută diplomații într-un loc mai sigur după ce talibanii au intrat în Kabul
ACTUALIZARE 11.45 Personalul ambasadei SUA de la Kabul este evacuat cu elicopterul, scrie Reuters.
Informația este confirmată de corespondentul Washington Post.
ACTUALIZARE 11.38 Un mesaj postat pe contul de Twitter al președintelui Ashraf Ghani încearcă să calmeze oamenii.
“Au fost focuri de armă sporadice în Kabul, Kabul nu a fost atactat, forțele de securitate și apărare a țării cooperează cu partenerii internaționali să asigure securitatea orașului, situația este sub control”, se arată în mesaj, potrfivit BBC.
Știrea inițială
Talibanii au început să intre din toate părțile în Kabul, a anunțat duminică ministrul afgan de Interne, potrivit Reuters.
Militanții nu întâmpină rezistență în înaintarea lor, scrie BBC, citând un corespondent local.
Ei au primit ordine să evite violențe și să le dea voie civililor să părăsească orașul dacă vor, potrivit Reuters, care citează un lider taliban de la Doha.
Kabul rămăsese singurul mare oraş afgan controlat de guvern. În așteptarea asaltului talibanilor, unele ambasade au început să ardă materiale “sensibile” înainte de evacuare.
Ambasada SUA din Kabul şi-a informat personalul că are la dispoziţie un incinerator pentru a distruge materiale ca documente şi dispozitive electronice, pentru a “reduce volumul de material sensibil de pe proprietate”, conform unei note la care Reuters a avut acces.
Sursa: digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un start-up din California – SUA, care foloseşte roci pentru a absorbi dioxidul de carbon (CO2) din atmosferă,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iepurele simbolizează longevitatea, pacea și prosperitatea, iar elementul adăugat de apă este așteptat să aducă mișcare în viața
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cafeaua este băutura cea mai consumată de către oameni, însă aceasta nu este recomandată să fie băută la
Daca ti-a placut, distribuie acum! O mulțime obiceiuri noi pe care le putem “adopta” ne ajută nu doar să slăbim, ci și să
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un cuplu a fost învinuit de rele tratamente aplicate minorilor, după ce un băiat, în vârstă de 14
Daca ti-a placut, distribuie acum! Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a montat, în premieră, o pompă de insulină unui tânăr bolnav de diabet.
Daca ti-a placut, distribuie acum! O femeie de 90 de ani, din Dâmbovița, care locuia singură, a fost la un pas să fie
Daca ti-a placut, distribuie acum! Doi bărbaţi din judeţul Dâmboviţa, care au cumpărat aproximativ patru tone de carburant cu un card care nu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cele 19 facultăți ale Universității din București au stabilit modalitățile de admitere pentru cele două sesiuni – iulie
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională un proiect de hotărâre de Guvern care permite introducerea pe lista
Daca ti-a placut, distribuie acum! Stilul de viață nesănătos, poluarea și stresul au o contribuție semnificativă în creșterea numărului de persoane diagnosticate cu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Producătorii de medicamente din România atrag atenția că, în condițiile în care Executivul va crește taxa suplimentară pe
Daca ti-a placut, distribuie acum! Numeroase situaţii incredibile despre ce poate face gelozia din om s-au consemnat în ultima perioadă în judeţul Neamţ,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cel mai mare strat de zăpadă măsurat la o staţie meteo din zona montană este de aproape doi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un grav accident rutier s-a petrecut în această dimineață pe o autostradă din Slovenia, provocând moartea a trei
Input your search keywords and press Enter.