Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a anunțat desființarea poliției moralității de către autoritățile competente, a transmis duminică agenția de presă Isna, preluată de France Prese. „El a spus că poliția moralității nu are nimic de-a face cu sistemul judiciar și că a fost desființată de cei care...
România ajunge la 994,6 km de autostradă după deschiderea lotului A1 Sibiu-Boița, peste două săptămâni. Potrivit Asociației Pro Infrastructură, borna de 1.000 km va fi atinsă în 2023, cel mai probabil în luna mai. ”Deja lumea ne întreabă cine va avea onoarea să atingă “pragul psihologic” 1000. Dacă ar...
Mii de cadre didactice, elevi şi părinţi au protestat sâmbătă în capitala ungară în solidaritate cu profesori concediaţi de la şcoli din Budapesta după ce au participat la manifestaţie considerată ilegală de autorităţi, relatează Reuters, scrie Agerpres. Profesorii au cerut salarii mai mari şi soluţii pentru criza de cadre didactice,...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, crește masiv pe piața de furnizare de energie electrică și, în condițiile în care a tot atras clienți casnici, atacă a treia poziție în topul furnizorilor la nivel național. Hidroelectrica avea, la finalul lunii august, o cotă de 7,49%...