Două persoane au fost rănite într-un accident rutier, petrecut duminică la orele amiezii, pe strada Republicii, din orașul Pucioasa. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În violentă coliziune au fost implicate 3 mașini. Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier....
Un accident violent a avut loc duminică la orele amiezii, pe Valea Dâmboviței. S-a întâmplat pe strada Principală, din satul Manga, comuna Voinești, și au fost implicate două autoturisme. În urmă impactului puternic, o persoană a fost rănită, iar una dintre mașini a ajuns în șanț. Victima a primit...
Noaptea trecută „a ploua” cu amenzi în județul Dâmbovița, în cadrul raziei, polițiștii au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, au reținut 18 permise de conducere, au retras 22 de certificate de înmatriculare și au constatat șase infracțiuni la regimul rutier. În cursul nopții de 29 spre 30 aprilie...
O femeie a împărtăși pe Reddit cum s-a răzbunat pe vecina ei de coșmar care i-a tot furat coletele. Se pare că atunci când femeie nu era acasă pentru a-și ridica pachetele imediat, vecina ei de la etaj le lua fără să anunțe. Deși nu comandă lucruri foarte valoroase,...
Horoscop 1 mai 2023 Berbec Pentru nativii din zodia Berbec, ziua se arată a fi productivă, dar solicitantă. O să ai mult de muncă, însă roadele nu vor înceta să apară. Concentrează-te pe ce ai de făcut dar nu uita să acorzi timp și atenție persoanelor iubite. Nu le...
Doi tineri au murit noaptea trecută într-un teribil accident produs în Şcheia, judeţul Iaşi. Iulian, în vârstă de 21 de ani, şi Eduard, în vârstă de 15 ani, şi-au găsit sfârşitul după ce prietenul lor în vârstă de 17 ani a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a izbit cu...
Petrecerile de 1 mai de pe litoralul românesc par să fi devenit piaţă de desfacere pentru traficanţii de droguri străini. Poliţiştii au prins 11 dealeri, britanici sau italieni, care împrăştiau substanţe stupefiante la festivaluri. Drogurile erau ascunse în tablourile din apartamante închiriate şi erau vândute pe grupuri de WhatsApp....
Două autoturisme au fost implicate sâmbătă seara într-un accident violent în satul Ulmetu, comuna Vârfuri. În urma coliziunii, mașinile au înregistrat avarii serioase, iar o persoană a făcut atac de panică. Victima a primit îngrijiri medicale fața locului de echipajele de intervenție. „La sosirea echipajelor de intervenție la locul...
Necaz mare, sâmbătă seara, într-o familie din comuna Dobra! Casa acesteia a fost cuprinsă de un incendiu puternic. La sosirea echipajelor de intervenție aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de circa 250 metri pătrați. Totodată, a fost identificată o persoană cu atac de...
Un un bărbat de 43 de ani a scăpat, sâmbătă seara, ca prin minune după ce s-a urcat beat la volan și a făcut accident. După ce a consumat o cantitate deloc neglijabilă de alcool, bărbatul a decis să plece la plimbare cu mașina, iar la un moment dat,...
Tragedie pe DN 72, pe raza localității Dârmănești! Ultima zi a lunii aprilie a fost fatidică pentru o bătrână de 82 de ani. Femeia a fost lovită mortal de o mașină, la kilometrul 61, care se deplasa pe acest drum. La volanul autoturismului care a spulberat femeia se afla...
Doborât de durere. Un tată cu inima frântă „s-a prăbușit în stare de șoc” după ce a fost martor la moartea șocantă a fiului său. Micuțul de opt ani a fost spulberat de o mașină, chiar sub ochii tatălui. Tragedia s-a produs vineri, pe o stradă din nordul Londrei, la 18:43....
Revoltător. Un tânăr de 23 de ani din Buzău, arestat după ce și-a bătut părinții și i-a supus la...
-Revoltător. Un tânăr de 23 de ani din Brașov a fost reținut după ce și-a agresat în mod repetat părinții. Era obligat să părăsească locuința celor care i-au dat viață și să nu se apropie de mai puţin de 100 de metri de aceştia. Conform poliţiştilor, sâmbătă seară, în jurul orei...
Ozempic este unul dintre noile şi puternicele medicamente pentru slăbit care au făcut adevărate furori în ultimele luni. Dar Ozempic şi alte medicamente similare fac mai mult decât să ajute oamenii să-şi mute găurile de la curea şi să intre în ţinutele vechi: mulţi raportează vise nocturne bizare, vii...
Minivacanţa de 1 Mai vine în general cu vreme bună, atât pentru cei care vor merge pe litoral, cât şi pentru cei care merg la munte, deşi în zona montană sunt preconizate ploi de scurtă durată chiar pe data de 1 mai, a declarat, pentru Libertatea, meteorologul ANM Mihai...
Astăzi, RAZIE în tot județul Dâmbovița, 100 de echipaje de poliție, 49 de radare și inclusiv dispozitive TrueCam, ampla acțiune are ca scop supravegherea traficului rutier, combaterea faptelor antisociale și impunerea fermă a legii, iar pe de altă parte prevenire și descurajare acestora. O importanţă deosebită se va acorda...
Un tânăr motociclist a fost lovit, sâmbătă de dimineață, de un autoturism, pe strada Republicii, din orașul Moreni. în urma impactului, tânărul de 19 ani a fost rănit. Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier. ”La data de 29 aprilie a.c., polițiștii...
Horoscop săptămâna 01-07 mai Berbec Începutul săptămânii aduce în prim plan retrogradarea lui Pluton Vărsător ceea ce înseamnă modificări importante ale cercului social. Marți, un careu între Venus și Neptun care poate aduce dificultăți și neclarități în discurs, iar vineri are loc Eclipsa de Lună din Scorpion care implică...
La Târgoviște, militarii și autorităților au marcat Ziua Veteranilor de Război, totodată aducând un omagiu eroilor ce au scris istoria poporului roman cu propriul sânge. Ceremonialul s-a desfășurat la Cimitirul de Onoare Românesc din Târgoviște. Prefectura Dâmbovița, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, conducerea Primăriei Târgoviște, militarii Garnizoanei Târgoviște, alături de...
Andrei Soare a plecat acum 12 ani din România și astăzi are, împreună cu un alt român, un start-up în zona San Francisco, denumit după cel mai blând animal dintre „uriașii” lumii: Capybara. Cum s-a născut și ce face ”Capybara”, firma a doi prieteni din România, Andrei și Octav,...
CAUTA IN SITE
CotidianOnline.ro
RĂMÂI APROAPE DE COPILUL TĂU!
INTERES GENERAL
-
Horoscop 31 mai 2023. Zodia care ar putea primi o sumă considerabilă de bani.
30 May 2023Horoscop 31 mai 2023 Berbec Diplomația este cheia zilei pentru Berbeci. Este o zi dedicată relațiilor de orice tip și acest lucru vă
-
Vremea 31 mai 2023. Temperaturi de 30 de grade Celsius în sudul țării. Pe seară sunt
30 May 2023Vremea va fi caldă. În Banat, Crişana, Carpaţii Occidentali şi Meridionali şi local în Oltenia, precum şi în vestul Munteniei şi al Transilvaniei,
-
Gheorghe Dincă a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare.
30 May 2023Gheorghe Dincă, supranumit “monstrul din Caracal” a fost condamnat definitiv, marţi, la 30 de ani de închisoare. Ştefan Risipiţeanu a fost condamnat la
-
Greva profesorilor continuă. Ce au discutat sindicaliştii din Educaţie cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni:
30 May 2023După mai bine de o săptămână de grevă, Klaus Iohannis pare să fie cel care va stinge conflictul dintre profesori şi Guvern. Liderii sindicaliștilor din
-
Un pas greşit i-a adus sfârşitul. O femeie de 50 de ani din Ialomiţa a murit
30 May 2023O femeie de 50 de ani a murit, marţi, după ce a căzut într-o hazna, într-o localitate din judeţul Ialomiţa. Femeia a fost scoasă
-
Regele Charles al III-lea va fi primit vineri la Palatul Cotroceni. Se împlinesc 25 de ani
30 May 2023Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea. Vizita monarhului britanic va fi una privată. Potrivit agendei
-
În Dâmbovița, o nouă săptămână cu o ofertă bogată de locuri de muncă
30 May 2023Și în această săptămână, ca și în perioada anterioară, prin intermediul AJOFM Dâmbovița sunt oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă
-
Adolescent de 19 ani, încătușat după ce a jefuit mai multe mașini, în Târgoviște
30 May 2023Un adolescent de 19 ani, din Ploiești, a fost reținut de polițiștii din Târgoviște. Acesta este bănuit de comiterea a șapte fapte de
-
Târgoviște: Parcare modernă, cu 270 locuri gratuite, lângă Parcul Chindia
30 May 2023Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare la Stadionul Municipal ”Eugen Popescu” din Târgoviște, s-a amenajat și o parcare modernă cu 270 de locuri
-
Grup infracţional organizat, specializat în proxenetism şi cămătărie, destructurat în Dâmbovița! Mai multe tinere erau obligate
30 May 2023Percheziții de amploare în Dâmbovița! Oamenii legii au destructurat o grupare specializată în proxenetism şi cămătărie, care acţiona pe raza județului. Suspecţii obligau
-
Misterul celor doi bărbaţi care s-ar fi înecat pe litoral. Căutaţi de scafandri şi cu elicopterul,
30 May 2023Cei doi bărbaţi despre care martorii spun care s-ar fi înecat ieri în mare sunt căutaţi de 24 de ore. Ar fi intrat în apă
-
Viitura i-a luat maşina nouă, pentru care de abia făcuse credit pe patru ani. “E varză,
30 May 2023Zeci de locuitori din Reşiţa şi-au văzut munca luată de potop: maşini cu daună totală, case pline de noroi. Unuia dintre locuitori viitura i-a
-
O femeie îi cere, în instanță, bărbatului care i-a spus că o iubește, banii trimiși timp
30 May 2023Un proces mai puțin obișnuit se derulează de aproximativ doi ani la instanțe de judecată din Alba. O femeie care lucrează în străinătate
-
Horoscop 30 mai 2023. Zodiile care tânjesc după putere.
29 May 2023Horoscop 30 mai 2023 Berbec Berbecii afișează o imagine impecabilă. Dar, este recomandat să țineți cont și de părerea celor din jur. Și,
-
Vremea de mâine 30 mai 2023. Temperaturi de până la 29 de grade Celsius. Unde sunt
29 May 2023Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării, iar în vest şi sud-vest instabilitatea atmosferică se va menţine pronunţată. Îndeosebi după-amiaza