Cel puţin cinci milioane de cărţi de identitate electronice vor fi plătite din fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, o ordonanţă în acest sens. Actul normativ prevede posibilitatea ca părinţii să primească carte de identitate electronică pentru copiii lor, încă de la naştere, lucru care le va facilita circulaţia în Uniunea Europeană. Viitoarele cărţi de identitate vor avea dimensiunile unui card bancar, iar cele electronice nu vor mai avea imprimat domiciliul deţinătorului.
“Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii referitoare la evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate. Principalele modificări vizează, pe de o parte, crearea cadrului normativ pentru plata de către stat, suportarea de către stat, din fonduri alocate prin PNRR, a costului cărţii electronice de identitate pentru minim cinci milioane de cărţi electronice emise. Primele cinci milioane vor fi cu siguranţă suportate prin PNRR”, a anunţat şeful Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestorul de poliţie Cătălin Giulescu.
Cinci milioane de cărţi de identitate electronice vor fi plătite prin PNRR
În actualul ritm de emitere, alocarea prin PNRR ar urma să ajungă pentru eliberarea de cărţi de identitate pentru următorii trei ani, iar pe viitor pot fi prevăzute noi soluţii pentru finanţarea cărţii electronice de identitate. În prezent, taxa pentru emiterea cărţii electronice de identitate este de 67 de lei.
Conform lui Giulescu, ordonanţa stabileşte proceduri de interoperabilizare a mai multor sisteme informatice, în aşa fel încât cetăţenii care solicită documente de identitate să nu mai trebuiască să prezinte anumite documente care se regăsesc în sistemele informatice ale diverselor instituţii, cum ar fi informaţii referitoare la documente de proprietate aflate în ANCPI.
“Un alt element esenţial este faptul că vom pune în circulaţie cartea electronică de identitate opţională pentru minori chiar începând de la naştere, de la zero la 14, părinţii având opţiunea să solicite acest document de călătorie pentru a putea să-şi exercite dreptul la liberă circulaţie în spaţiul Uniunii Europene”, a precizat Giulescu.
El a afirmat că cetăţenii pot alege între cartea de identitate simplă şi cea electronică “în funcţie de interesele sau credinţa fiecărui cetăţean”, opţiunea fiind reglementată şi rămânând neafectată. “Totuşi, recomandarea noastră este, pentru a beneficia de serviciile de e-guvernare, pentru a putea accesa serviciile electronice de la distanţă, să se opteze pentru cartea electronică de identitate”, mai spune Giulescu.
Buletinele cu cip, mai uşor de obţinut
Oficialul din MAI a estimat că, în cel mult şase luni, unele proceduri vor fi simplificate, odată cu dezvoltarea unor aplicaţii şi interoperabilizarea sistemelor. Simplificarea procedurilor va fi făcută având în vedere petiţiile primite de la cetăţeni, ordonanţa adoptată marţi flexibilizând mecanismul de eliberare a acestor documente.
Pe viitor, atât cartea de identitate simplă cât şi cea electronică vor avea formatul unui permis de conducere sau al unui card bancar. Elementele de securitate vor fi adecvate pentru a fi eliminate riscurile de securitate pe care le prezintă actualele cărţi de identitate emise începând din 1997. Cartea de identitate electronică va avea înscrisă sigla Uniunii Europene.
Pe viitor, cărţile electronice de identitate nu vor mai avea trecut pe ele domiciliul deţinătorului, aceste date fiind trecute în aplicaţia informatică privind cartea electronică. În cazul celor care au viză de flotant, viza de reşedinţă va fi înscrisă în suportul de stocare. Pentru cărţile de identitate simple, se emite un document care constituie dovadă de reşedinţă, reglementări în acest sens urmând a fi adoptate în perioada următoare.
Copiii pot primi încă de la naştere cărţi de identitate electronice
În judeţul Cluj, unde se desfăşoară un proiect pilot, au fost emise aproximativ 7.100 de cărţi de identitate electronice, până în prezent. Cei care au deja emise cărţi electronice pot beneficia de gratuitate atunci când vor fi emise noile documente. Proiectul va fi extins, în Capitală, cel mai probabil în vara acestui an, apoi în toamnă va fi extins la nivelul marilor municipii reşedinţă de judeţ şi apoi la nivelul municipiilor.
În prezent, sute de mii de români care înainte de 1997 aveau cel puţin 55 de ani au încă buletin de identitate, în formatul vechi, cu file. Acestea nu au fost obligate să treacă la formatul cărţii de identitate.
sursa: observatornews.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mai țineți minte cum acum aproape 5 luni, mai marii României în frunte cu „excelența sa” Klaus dădeau
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un grav accident de circulație s-a produs, în această după-amiază, pe DN 72A, Târgoviște-Câmpulung, în zona pădurii Priseaca.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Horoscop 22 martie 2023 Berbec O zi în care nativii Berbec sunt nerăbdători să pună în practică idei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Valorile termice diurne vor fi în scădere faţă de ziua precedentă, cu precădere în sud şi sud-est. Cerul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Sălile de jocuri de noroc ar putea să nu mai funcţioneze în micile localităţi, dar nici la parterul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Şapte liceeni au fost reţinuţi în ancheta drogurilor vândute la colegii din Bucureşti. Judecătorii i-au considerat pericol public. Suspecţii
Daca ti-a placut, distribuie acum! O firmă care oferă servicii de catering pentru mai multe unităţi de învăţământ din Bucureşti a fost închisă temporar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marți de dimineață, în jurul orei 03.20, un incendiu violent a izbucnit la o anexă gospodărească din comuna
Daca ti-a placut, distribuie acum! O tânără de 29 s-a aflat la un pas de moarte, marți după-amiază, după ce s-a răsturnat cu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Scene de groază s-au petrecut, în noaptea de 11 spre 12 marie, în satul Ogrea, comuna Valea Lungă.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Şoferii condamnați pentru ucidere din culpă, comisă sub influența alcoolului sau drogurilor ori fără permis auto, vor avea interdicția de a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cauza decesului bebelușului care a fost găsit aruncat într-o pungă la groapa de gunoi din Oravița se va
Daca ti-a placut, distribuie acum! Comisia Europeană cere autorităților de la București, potrivit unei scrisori consultate de G4Media, să modifice radical actualul proiect
Daca ti-a placut, distribuie acum! „Bă, ej nebun?” Avem obiectiv strategic enunțat de liderii actualei coaliții „CiuColacu”, acela al promovării „PATRIOTISMULUI ECONOMIC”, adicătelea
Daca ti-a placut, distribuie acum! EUROPARLAMENTARUL EUGEN TOMAC, LA SĂRBĂTOAREA „LINCOLN DAY” Europarlamentarul Eugen Tomac s-a aflat, la finele săptămânii trecute, în Statele
Input your search keywords and press Enter.