CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Aproximativ 50 tone de deşeuri constând în şpan metalic, ce erau transportate din Bulgaria către firme din România, au fost oprite miercuri de autorităţi la PTF Călăraşi, urmând a fi returnate societăţilor expeditoare.
Potrivit Poliţiei de Frontieră Române, deşeurile erau transportate cu două automarfare conduse de cetăţeni bulgari.
„În cursul zilei de astăzi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unor ansambluri rutiere, conduse de către doi cetăţeni bulgari, în vârstă de 39 de ani, respectiv 48 de ani. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din şpan metalic. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea celor două transporturi, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Călăraşi. În urma verificărilor, s-a constatat că în cele două mijloace de transport se afla cantitatea totală de 49.730 kilograme deşeuri din şpan metalic, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unor societăţi comerciale de pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră Română.
În urma verificării documentelor de transfer, autorităţile au constatat că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare, informează Agerpres.
„În consecinţă, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru ambele mijloace de transport, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare”, se mai spune în comunicat.
Sursa: Digi24.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Piața globală de fuziuni și achiziții a scăzut cu 20% în prima jumătate a anului 2022, după recordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! One United Properties cumpără un nou teren în Floreasca și dezvoltă un nou proiect rezidențial cu blocuri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! 20 de ONG-uri cer Avocatului Poporului să evalueze constituționalitatea OUG-ului privind Cloud-ul guvernamental 20 de ONG-uri au cerut
Daca ti-a placut, distribuie acum! CNCAV se desființează. Andrei Baciu: A fost o reală onoare, o mândrie adevărată. 67 de oameni au lucrat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Adela Cojan: Am fost țara din Europa cu cele mai mari controverse legate de vaccinul anti-COVID Populația din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Transplantul, în creștere. ANT: Asistăm la o relansare a activității de donare. Peste 173 de vieți salvate doar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rusia, protest diplomatic împotriva Marii Britanii. Ministrul britanic al Apărării a spus că Putin are „complexul omului mic”
Daca ti-a placut, distribuie acum! Parcul cunoscut din București care și-a schimbat numele. E oficial, totul a fost aprobat la Primărie Care este
Daca ti-a placut, distribuie acum! Horoscop 1 iulie 2022. Zodia care primește oferte pentru un proiect important Horoscop 1 iulie 2022. Luna intră
Daca ti-a placut, distribuie acum! România, mai vulnerabilă la atacuri cibernetice decât ai crede: avertismentul experților Deja de câțiva ani, au început să
Daca ti-a placut, distribuie acum! „O nouă cortină de fier coboară între Moscova și Occident”, afirmă Lavrov Ministrul rus de externe Serghei Lavrov
Daca ti-a placut, distribuie acum! Banii dispar din contul de pensie Pilon 2. E posibil să nu mai primești nimic la bătrânețe? Cel
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cine stă „pe ajutor social” n-are nicio scuză: sunt joburi la toate colțurile, piața muncii a explodat Specialiștii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Stresul pe piele și efectul său cronic asupra îmbătrânirii pielii este încă studiat, dar există dovezi că pe
Daca ti-a placut, distribuie acum! Noua judete din vestul, nordul – vestul si centrul tarii se afla sub Cod portocaliu de canicula de
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.