COMUNICAT DE PRESĂ
8 mai – Ziua Mondiala a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii
#SUNTEM DE NEOPRIT
București, 7 mai 2021 – Pe 8 mai sărbătorim Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Această zi este dedicată personalului și voluntarilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii care intervin și susțin persoanele afectate de COVID-19, care, cu responsabilitate și dăruire duc la îndeplinire misiunea organizației, acțiuni ce sunt „de neoprit”.
În România, de la începutul pandemiei COVID-19, personalul și voluntarii Crucii Roșii Române au fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor în nevoie. Totodată, pentru a ajuta comunitățile să se pregătească, au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului, au sprijinit persoanele izolate la domiciliu cu alimente esențiale și produse de igienă, au oferit sprijin psihosocial persoanelor vulnerabile și în carantină, au monitorizat telefonic persoanele izolate. Prin implicarea a sute de donatori și parteneri din întreaga țară, personalul și voluntarii Crucii Roșii Române au reușit să sprijine unitățile medicale și instituțiile angajate în combaterea pandemiei cu echipamente medicale și de protecție în valoare de peste nouă milioane de euro.
„În ultimul an, COVID-19 a adus multă incertitudine și a perturbat viața românilor. Acest lucru s-a reflectat mai ales asupra persoanelor care erau deja afectate de sărăcie și izolare socială. Dar un lucru nu s-a schimbat: sprijinul oferit de voluntarii și personalul Crucii Roșii Române. Oamenii de Cruce Roșie au fost în comunități în fiecare zi, ajutând familiile afectate cu pachete cu alimente și produse de igienă sau oferind informații despre importanța prevenirii răspândirii virusului. Timp de un an ei ne-au demonstrat că angajamentul lor nu se clatină niciodată, iar compasiunea lor nu are limite.”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.
Mișcarea Internațională este alcătuită din 192 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, cu 160.000 de filiale locale și aproximativ 14 milioane de voluntari în întreaga lume. Estimăm că unul din 636 de locuitori ai planetei este voluntar al Crucii Roșii sau al Semilunii Roșii. Împreună, Crucea Roșie și Semiluna Roșie au ajuns la 650,5 milioane de persoane cu activități de promovare a sănătății și a măsurilor de igienă – adică 1 din 12 persoane, au desfășurat lucrări de alimentare cu apă și salubrizare pentru 106,2 milioane de oameni (adică 1 din 72 de persoane), au acordat asistență alimentară sau în natură pentru aproximativ 79 de milioane de persoane (1 din 97 de persoane) și mai mult de un milion de persoane au fost conectate cu familiile lor prin apeluri telefonice sau video, mesaje scrise sau verbale.
Președintele Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), dl. Francesco Rocca declarat cu ocazia zilei de 8 mai: „Există multe provocări globale serioase de abordat, cum ar fi COVID-19, criza climatică și sprijinul pentru migranți. Dar astăzi avem aproximativ 14 milioane de motive pentru a sărbători: voluntarii noștri de neoprit. Fiecare act individual de bunătate și sprijin contează – indiferent de cât de mic poate părea. Această acțiune locală colectivă are un impact global masiv în fiecare zi”.
La rândul său domnul Peter Maurer, președintele Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), a declarat: „Personalul și voluntarii Crucii Roșii și Semilunii Roșii se află în prima linie a fiecărei crize, uneori riscându-și propria siguranță. Ei lucrează neîncetat, cu și pentru comunități, pentru a preveni și a atenua suferința umană în cele mai grave situații, în conflicte armate, dezastre și alte crize umanitare. Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este ocazia noastră de a le aduce tribut, ei fac o schimbare în toată lumea în fiecare zi și se asigură că nimeni nu rămâne în urmă”.
#Suntemdeneoprit #Impreunasuntemdeneoprit
Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale ale Crucii Roșii Române care stau la baza tuturor acțiunilor sale.
Informații despre intervenția Crucii Roșii Române pentru limitarea efectelor negative ale pandemiei COVID19 găsiți aici: https://covid.crucearosie.ro
Persoană de contact: Nadia Lazăr, Expert comunicare, tel: 0748 238 024
Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii 2021: Împreună suntem # de neoprit
Mesaje cheie | 8 mai 2021
Provocările globale contemporane se pot simți uneori copleșitoare. Dar, în mijlocul unei
pandemii mondiale, a urgenței climatice și a pericolelor cu care se confruntă comunitățile in
risc de dezastru, există speranță. Această speranță este construită prin nenumărate acte de
bunătate săvârșite de o persoană sau alta în comunitățile mari și mici din întreaga lume.
Oriunde există o criză, există un voluntar al Crucii Roșii sau al Semilunii Roșii gata să sprijine
persoanele afectate și să se asigure că acestea se recuperează rapid și pot trăi mai pregătite
și în demnitate. Angajamentul lor nu se clatină niciodată, iar compasiunea lor nu are
limite.
Dezastrele și crizele nu s-au oprit din cauza pandemiei. Există multe provocări și prea multe
comunități aflate în pericol la nivel mondial. Orice act individual de bunătate și sprijin
contează – oricât de mare sau de mic pare că este. Fiind cea mai mare rețea umanitară din
lume, știm că această acțiune locală colectivă are un impact global masiv.
Sunt atât de multe de sărbătorit. De exemplu, Societățile Naționale Cruce Roșie și Semilună
Roșie raportează că 650,5 milioane de oameni din întreaga lume – una din 12 persoane –
este sprijinită cu activități de promovare a sănătății și a măsurilor de igienă. Toate aceste
lucruri sunt posibile, deoarece se estimează că una din 636 de persoane din întreaga lume își
ajută comunitatea prin Crucea Roșie și Semiluna Roșie.
Așadar, astăzi, de Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, mulțumim celor 14
milioane de voluntari care își dăruiesc timpul și își folosesc abilitățile pentru a face
comunitățile lor mai sigure, mai rezistente și mai incluzive.
Aceasta este puterea umanității și este # de neoprit.
Cifre cheie
– 1 persoană din 636 din întreaga lume este voluntar al Crucii Roșii sau al Semilunii Roșii
– 650,5 milioane de persoane au fost sprijinite cu activități de promovare a sănătății și a
măsurilor de igienă – adică 1 din 12 persoane
– 106,2 milioane de oameni au beneficiat de lucrări de alimentare cu apă și salubrizare –
adică 1 din 72 de persoane
– 79,5 milioane de persoane au primit alimente și asistență în natură – 1 din 97 de persoane
Sute de mii de noi voluntari din întreaga lume s-au alăturat unei Societăți Naționale de
Cruce Roșie și Semilună Roșie de la începutul pandemiei – aducând sprijin și confort
suplimentar comunităților atunci când acestea au cea mai mare nevoie.
COVID-19 este o criză globală fără precedent. Dar solidaritatea globală – și bunătatea globală
– vor ajuta lumea să supraviețuiască acestei pandemii și să o ajute să prospere din nou.
Voluntarii Crucii Roșii și Semilunii Roșii susțin acest proces în mai mult de 192 de țări, din
cele mai mari orașe la cele mai îndepărtate și mai greu accesibile comunități reamintind
astfel oamenilor că puterea umanității este de neoprit.
• Pandemia a arătat că viitorul acțiunii umanitare este la nive local. Organizațiile umanitare
și ale societății civile a trebuit să se adapteze la modul în care funcționează în timpul
pandemiei, în lumina restricțiilor de călătorie și a limitelor privind modul în care oamenii pot
colabora în mod direct. Acest lucru a subliniat ceea ce Crucea Roșie și Semiluna Roșie au
știut întotdeauna: faptul că actorii locali sunt cei mai în măsură să știe nu numai de ce au
nevoie comunitățile lor locale, ci și cum să vină în întâmpinarea acestor nevoi cât mai bine și
mai eficient. Sprijinul acordat de IFRC este conceput pentru a fi cât mai global accesibil, dar
cât mai local posibil – de exemplu, IFRC a direcționat mai mult de 50% din toate fondurile
COVID-19 către Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie pentru folosirea lor
directă (dublu față de obiectivele globale stabilite în 2016 privind localizarea ajutorului
umanitar). Acest lucru a produs o programare mai rentabilă și mai centrată pe comunitate.
• Tema Zilei Mondiale a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii 2021 este # de neoprit, deoarece
împreună, angajamentul nostru de a face lumea un loc mai sigur și mai pașnic este # de
neoprit. Voluntarii și personalul Crucii Roșii și Semilunii Roșie știu că puterea de a schimba
lumea se află în oamenilor și cadrul comunităților. Ei lucrează în fiecare zi cu determinare
pentru a se asigura că există în comunități cunoștințele și mijloacele necesare pentru a se
proteja, pentru a reduce riscurile și a trăi în siguranță și cu demnitate.
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 |
Input your search keywords and press Enter.