Parisul ar putea intra în alertă maximă din cauza epidemiei. Foto: Profimedia
Activităţile zilnice uzuale în Franța, cum ar fi mersul la cafenea sau călătoria cu trenul, sunt permise, începând de luni, doar celor care pot dovedi că sunt vaccinaţi, că s-au vindecat sau că au fost testaţi negativ pentru noul coronavirus. Pe tot teritoriul Franței a intrat în vigoare un nou set de măsuri care a stârnit controverse.
Normele mai stricte, care prevăd, de asemenea, obligativitatea vaccinării tuturor lucrătorilor din domeniul sănătăţii până la 15 septembrie, vor fi în vigoare până la jumătatea lunii noiembrie şi se vor aplica tuturor celor care au peste 18 ani.
Adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani vor trebui să prezinte o astfel de dovadă începând cu 30 septembrie, scrie Agerpres, preluând dpa
Restaurantele, autobuzele pe distanţe lungi, avioanele, târgurile comerciale şi unităţile de sănătate se numără printre locurile în care trebuie să se prezinte de acum înainte o astfel de dovadă. De la jumătatea lunii iulie un paşaport digital de sănătate este deja necesar pentru a merge la cinema, a vizita un muzeu sau a participa la un eveniment major.
Cu toate acestea, după cum a precizat duminică ministrul sănătăţii Olivier Veran pentru cotidianul Le Parisien, unele dintre reguli nu vor fi atât de dure cum au fost planificate iniţial, cum ar fi posibilitatea ca un test negativ să rămână valabil până la 72 de ore, în loc de 48. Autotestele sunt, de asemenea, acceptate, cu condiţia ca să fie efectuate sub supravegherea unui profesionist din domeniul medical.
Ultima demonstraţie din weekend împotriva noilor măsuri a atras peste 200.000 de persoane. Proteste în masă au avut loc în fiecare weekend de când preşedintele Emmanuel Macron a anunţat aceste reguli la jumătatea lunii iulie, în încercarea de a opri numărul tot mai mare de noi infecţii cu noul coronavirus.
Dintre cei 67 de milioane de locuitori ai Franţei, aproximativ 63% au primit cel puţin o injecţie anti-coronavirus. Mai mult de jumătate sunt complet vaccinaţi.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a avut surpriza neplăcută să constate că încă mai are THC în organism, după două săptămâni.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarii de case au discuții nesfârșite cu vecinii, care se încheie de multe ori cu procese în instanță.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români împlinește astăzi 58 de ani. Fost căpitan şi selecţioner al echipei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de
Daca ti-a placut, distribuie acum! După aproape un an de război, armata Ucrainei încă rezistă în fața celei considerate a doua putere militară
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Hagi a împlinit duminică, 5 februarie, 58 de ani. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Fotbalistul brazilian Dani Alves se află la închisoare de 15 zile, fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune,
Daca ti-a placut, distribuie acum! ANAF a publicat și lista neagră a celor cu datorii în care figurează 35.417 persoane juridice, printre cei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică mai multe avertizări de fenomene extreme: viscol, ninsori și ger
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna, puținii localnici rămași în satele aflate în Munții Poiana Ruscă, în Ținutul Pădurenilor (video), au de înfruntat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alina, o româncă stabilită de zeci de ani în Spania, a ajuns șomeră și stă în stradă din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou studiu publicat la sfârșitul lunii ianuarie arată că progresul copiilor în materie de învățare a încetinit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! O alimentație echilibrată, din care nu trebuie să lipsească citricele, broccoli, pătrunjelul, ardeiul, nucile, alunele și grâul asigură,
Input your search keywords and press Enter.