CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Șoferul volanului, un bărbat de 32 de ani din Sânpetru de Câmpie și celalalt bărbat aflat în dreapta, de 41 de ani din Tușinu (jud. Mureș), au fost găsiți cu lovituri la nivelul capului, în stare de șoc și cu atac de panică, cel mai probabil cauzat de vederea celor doi tineri care se aflau în stare gravă.
Bărbatul de 41 de ani era tatăl celor doi adolescenți. Decesul tinerilor, unul de 13 ani și unul de 15 ani, aflați pe bancheta din spate a mașinii, a survenit imediat după accident.
Unul dintre tineri a fost resuscitat de către salvatori, însă nu a răspuns. Ambii prezentau leziuni incompatibile cu viața.
Rude apropiate aflate la locul accidentului au spus corespondenților Bistrițeanul.ro faptul că cei patru se întorceau de la săniuș, din zona Bucovinei și mergeau acasă, în județul Mureș.
De la fața locului s-a putut observa cum mașina a fost proiectată câțiva metri într-un șanț de pe marginea șoselei, după impactul cu trenul care venea dinspre județul Mureș.
Sursa bistriteanul.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Din această toamnă școlile pot folosi catalogul electonic, dar trebuie tipărit obligatoriu și arhivat, propune ministerul Educației Ministerul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Lugoj – Explozie într-un bloc de pe strada Aleea Brazilor În data de 27.05.2022, ora 19.46, în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ce se întâmplă cu roaming-ul de la 1 iulie: trebuie să știi dacă ai planuri de vacanță în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Singurul loc din România în care muntele se întâlnește cu „marea”. Trebuie să ajungi acolo măcar o dată
Daca ti-a placut, distribuie acum! Salt extrem cu parașuta, în Catedrala Mântuirii Neamului. Patriarhia Română vine cu o reacție dură Reacții pe bandă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Timiș – Tânăr de 31 de ani bănuit de furt calificat comuna Mașloc Polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara
Daca ti-a placut, distribuie acum! OFICIAL Biletele de tren se scumpesc cu 20% la toți operatorii, de la 1 iulie Biletele de tren
Daca ti-a placut, distribuie acum! Budăi: La Ministerul Muncii, pentru compensarea facturilor din energie la consumatorul casnic, am plătit până acum 1,2 miliarde
Daca ti-a placut, distribuie acum! Guvernul analizează o nouă schemă de ajutor de stat care să asigure facilităţi firmelor care își vor reloca
Daca ti-a placut, distribuie acum! FOTO Poșta Română vrea să le cumpere poștașilor 1.000 de biciclete electrice/ Poștașii susțin că bicicleta nu e
Daca ti-a placut, distribuie acum! Aproape 40% dintre angajații Foodpanda din România au fost concediați chiar într-un apel pe Zoom, după ce Glovo
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministrul Agriculturii spune că agricultura României nu are niciun eurocent în PNRR, iar toată lumea trebuie să conştientizeze
Daca ti-a placut, distribuie acum! CTP: Așa vom trăi niște ani de acum înainte, cu război lângă noi. Nu ne permitem nici măcar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Aurescu, primit de Recep Erdogan. MAE: ministrul român a exprimat susţinerea pentru aderarea Finlandei şi Suediei în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Dmitri Peskov: Ucraina face în mod constant declarații care se contrazic, nu știm dacă realizează starea reală a
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.