Ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a dat asigurări, joi, la finalul ședinței de guvern, că pensiile în 2023 vor crește cu mai mult de 5 la sută, procentul care era prevăzut de lege pentru 2021, pentru că acum inflația este de 15 la sută și este nevoie de o majorare mai mare. El a precizat însă că nu poate spune exact care va fi procentul, pentru că va fi o decizie ce se va lua în coaliție. „N-am să mă pronunț asupra procentului. Există spațiu. Și mai există și necesitate, iar decizia finală va fi luată în coaliție, pentru că trebuie așezate în echilibru nevoia de compensare a pierderii puterii de cumpărare – la mai multe categorii de cetățeni, nu numai la pensionari – și pe de altă parte, posibilitățile financiare, prognozele pe care le avem pentru anul viitor. Și ele evoluează. Noi avem prognoza de vară, acum vedem cum va arăta prognoza de toamnă. Și pe de altă parte, există celelalte priorități pe care statul trebuie să și le păstreze – avem de implementat PNRR, avem de făcut investiții, avem partea de asigurare a contribuțiilor pentru educație, sănătate, apărare. Lucrurile se vor pune toate pe masă, de aceea n-am să mă refer la procent, pentru că procentul va fi decis. Oricum, nu va fi cel pe care ni-l spune legea cu indexarea inflației din urmă cu un an, pentru că este evident că ar fi, din punctul meu de vedere, și incorect față de cetățeni, care resimt o inflație mult mai mare decât cea care a fost în urmă cu un an, în 2020”, a declarat Adrian Câciu. Ce se întâmplă cu impozitarea pensiilor Ministrul de finanţe Adrian Câciu a fost întrebat și în ce stadiu este analiza cerută de premierul Nicolae Ciucă privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei. El a spus că această analiză este finalizată, în plus, se referă și la supraimpozitarea pensiilor speciale şi va fi discutată de coaliţie la un moment oportun, probabil în curând. „Analiza nu a fost numai pentru pragul de neimpozitare, ci pentru tot ceea ce înseamnă posibilitatea supraimpozitării pensiilor aşa-zis speciale. Analiza este finalizată. Când coaliţia va considera că este oportun să discutăm şi probabil că în curând, pentru că vine şi jalonul din PNRR, vom avea această discuţie”, a afirmat Adrian Câciu. Salariul minim, în discuție Chestionat ce soluţii vor fi pentru firmele care susţin că nu îşi permit costurile în plus care ar fi date de o majorare a salariului minim, ministrul finanţelor a spus că discuţiile despre salariul minim au loc în fiecare toamnă și urmează a fi stabilit cuantumul pentru anul viitor. „Va fi acest dialog cu toată economia şi va rezulta un punct de înţelegere. Evident te duci la o negociere cu propuneri, aşteptăm să vedem care vor fi ghidajele, după discuţia din coaliţie, şi după aceea va începe negocierea cu mediul de afaceri. Trebuie ţinut cont de faptul că şi salariaţii se confruntă, până la urmă, cu greutăţi. De asemenea, trebuie să fim conştienţi de faptul că şi antreprenorii se confruntă cu greutăţi. Trebuie totul pus în balanţă. Lucrurile vor fi gestionate şi cred că într-o lună de zile, veţi vedea elementele care fac parte, până la urmă, din strategia fiscal-bugetară de anul viitor”, a precizat Adrian Câciu.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Educației a virat banii pentru bursele elevilor pe lunile septembrie și octombrie Ministerul Educaţiei a anunţat că
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat din Satu Mare a aflat că are BMW când a mers să plătească impozitele Un bărbat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un băiat din Sibiu, în vârstă de 12 ani, este căutat de Poliție, după ce a plecat în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a lăsat mașina pe o stradă care urma să fie asfaltată. Muncitorii au acoperit-o cu folie
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarul Ferrari și-a cumpărat o mașină Dacia și îi place foarte mult: Avem și șofer la ea iero
Daca ti-a placut, distribuie acum! Percheziţii la persoane care ar fi vândut droguri, inclusiv unor copii de 13 ani. Suspecţii cereau între 50
Daca ti-a placut, distribuie acum! O polițistă din Iași ar fi fost prinsă la furat haine în mall. Tânăra, una dintre cele mai
Daca ti-a placut, distribuie acum! Neymar este acuzat că a exploatat o fostă angajată. Femeia îi cere jucătorului aproape 400.000 de euro despăgubiri
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carambol cu cinci mașini, în București. Două persoane au fost duse la spital Cinci mașini au fost grav
Daca ti-a placut, distribuie acum! Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 72% față de primele 9 luni de anul trecut Grupul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carrefour preia magazinele Cora. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția Carrefour anunţă finalizarea tranzacţiei cu Grupul Louis Delhaize şi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ce spune Iranul despre posibilitatea ca Ronaldo să fie biciuit de 99 de ori pentru că a îmbrățișat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un blogger militar rus spune că și-a închis canalul de Telegram după ce „trădătorii” i-au furat ratonul, care
Daca ti-a placut, distribuie acum! Copiii sub 14 ani nu vor mai avea voie să conducă trotinete electrice în București și apar zonele
Daca ti-a placut, distribuie acum! FOTO. Microbuz cu 12 persoane, implicat în accident rutier în Dâmboviţa. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
Input your search keywords and press Enter.