Românii au pornit spre mare și munte, așa că drumurile s-au aglomerat. Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu prudență. Mai ales că sunt multe zone în care au fost impuse restricții.
Avem parte, în sfârșit, de soare și temperaturi ridicate, adică o vreme numai bună pentru ieșiri în aer liber. Și nu puțini sunt cei care ar vrea să plece la munte sau la mare, măcar pentru o zi. Din păcate, pe mulți îi descurajează drumul până acolo. Autostrada Soarelui s-a transformat în șantier. Până pe 27 mai, circulația este restricționată pentru lucrări de reabilitare. Pe drumul spre munte, chiar dacă nu se lucrează, aglomerația e nelipsită weekend de weekend.
Centrul Infotrafic anunță că sâmbătă dimineața se înregistrează valori crescute de trafic pe sensul către litoral al Autostrăzii Soarelui, iar în unele zone s-au format coloane de mașini.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral, valorile de trafic sunt intense, iar pe tronsoanele kilometrice 11-12+500 și 28-29+500 se circulă în coloană.
De asemenea, și la intrarea pe autostradă din DNCB, se circulă în coloană.
Polițiștii reamitesc că, până la finalul lunii mai, pe autostrada București – Constanța, pe tronsoanele kilometrice 11-17 și 27-33, se circulă deviat de pe sensul către București (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), traficul desfăşurându-se pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părții carosabile.
De asemenea, Centrul Infotrafic anunță că a fost închis și nodul rutier de acces în localitățile Cernica şi Bălăceanca, județul Ilfov, fiind restricționată circulația pe breteaua de intrare/ieșire din autostradă și DNCB, pe sensul Constanța – București.
Șoferii care încheie coloane de mașini ce încetinesc sau opresc brusc sunt sfătuiți să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe şoferii din spate să reducă din timp viteza.
sursa digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer din Timiș amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mulți dintre noi nu mai simt aceeași plăcere când merg la job sau la afacerea pe care o
Daca ti-a placut, distribuie acum! Câteva mișcări necontrolate pot declanșa dureri lombare crunte. Medicii spun că există treburi casnice pe care le facem
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un incident foarte rar a avut loc în Australia, acolo unde o adolescentă în vârstă de 16 ani
Daca ti-a placut, distribuie acum! Forțele de ocupație ruse și-au aruncat toate forțele de care dispune pentru încercuirea orașului strategic Bahmut, a declarat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Braşov, Cluj, Dâmbovița, Ilfov și Bucureşti ocupă primele cinci locuri în topul județelor cu cele mai multe acte
Daca ti-a placut, distribuie acum! Agitația cu pastilele de iodură de potasiu iscată în 2022 a trecut, dar informația și medicamentele ar trebui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Jocurile video au devenit, în ultimii ani, un stil de viaţă pentru foarte mulţi tineri din România. Acest
Daca ti-a placut, distribuie acum! Din cauza creșterii îngrijorătoare a numărului de accidente pe munte, Salvamont România prezintă câteva măsuri pe care să
Daca ti-a placut, distribuie acum! O înregistrare video ce a fost postată pe Youtube s-a viralizat urgent în România. Zeci de utilizatori au
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un adolescent de 14 ani a murit, sâmbătă după-amiază, după ce mașina în mers în care se afla,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Imagini apărute pe reţelele sociale, în care se presupune că ar fi un disident iranian încarcerat şi în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un cuplu de români stabiliți în Italia au relatat cum a decurs o zi într-un spital din Milano,
Input your search keywords and press Enter.