Alexandru Cicâldău urmează să fie titular pentru al doilea meci consecutiv din campionatul Turciei.
Internaționalul român a debutat în prima ligă din Turcia în partida cu Giresunspor, când a și reușit să înscrie un gol din penalty. Acesta a și intervenit în bătaia pornită dintre doi colegi de echipă, iar evoluția sa, dar și caracterul arătat pe teren au fost apreciate de presă, dar și de antrenor.
Pentru al doilea meci din campionat, Hatayspor, Alexandru Cicâldău este anunțat titular, urmând ca partida să aibă loc diseară, de la 21:45. Va fi prima partidă pe care mijlocașul o va juca pe teren propriu, în atmosfera incendiară de pe stadionul Türk Telekom.
Galatasaray este la un meci distanță de grupele Europa League, după 1-1 cu Randers, în deplasare. Dacă nu trec de Randers, turcii vor juca în grupele Conference League. Returul este joi, 26 august, de la ora 21:00.
Fotomac precizează că formația suferă la mijloc, iar absența lui Alexandru Cicâldău este vizibilă. Internaționalul român nu are drept de joc în play-off-ul Europa League, deoarce a jucat pentru Univeristatea Craiova, însă din faza grupelor va putea evolua pentru turci.
“Prestațiile românului sunt așteptate cu nerăbdare la Galatasaray, care își dorește să acopere lipsa unui număr zece autentic cu acest transfer”, au scris cei de la Fotomac.
sursa:sport.ro
Input your search keywords and press Enter.