Sunt povești de viață care te miră că încă nu sunt cuprinse în filele unei cărți sau nu sunt apărute pe micile ecrane. Cred cu tărie că acum după ce am cunoscut-o pe și i-am aflat autobiografia, va surprinde o lume întreagă. Mai mult de atât, ar putea fi privită ca model de reușită și fiecare dintre noi să mulțumească pentru ce are.

 Alina Meran nu a avut nimic, dar a ajuns om mare. A fost crescută de către statul român și a supraviețuit în fața unui sistem pe care niciunul dintre noi nu am dori să-l cunoaștem. Din auzite, este unul defect și nedrept. Ea descrie că a stat ca la pușcărie și că noaptea se ruga la toți îngerii să o păzească de toate răutățile educatorilor și colegilor din centre. Nu a cunoscut sentimentul de iubire, deși orice copil ar avea dreptul la asta. A fost înlocuit de suferință, lipsuri, agresiune și neajunsuri. S-a plimbat din casă în casă, dar nicio familie care a luat-o în asistență nu a fost cinstită cu ea. Celei de-a doua îi mulțumește că a susținut-o să meargă la Seminarul Teologic din Iași unde a învățat să și picteze și ulterior a câștigat bani din artă, dar totuși era mai crunt bătută decât era în centrul de plasament.

sursa: life.ro