Cadrele didactice dau vina pe Guvern pentru eșecul campaniei de imunizare și spun că angajații din învățământ nu trebuie să suporte ei costul acestei situații. Sindicaliștii care le reprezintă interesele susțin că că vor ataca în instanță orice act care îi va obliga să se testeze anti-COVID pe banii lor.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” avertizează Guvernul că vor ataca în justiție “orice act prin care angajații din învățământ vor fi obligați să se testeze pe banii lor pentru depistarea COVID -19”, potrivit unui comunicat de presă.
Sindicaliștii susțin că potrivit Codului Muncii, acest lucru nici nu este permis și aduc ca argument art. 175, conform căruia, “Măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligații financiare pentru salariați”. Ținând cont de acest articol, și nu numai, orice sumă pentru asigurarea sănătății angajatului la locul de muncă trebuie asigurată de angajator, susțin cele două federații sindicale.
În al doilea rând, sindicaliștii spun că Guvernul nu și-a îndeplinit obiectivul asumat încă din martie 2021 de a vaccina 70% din populație, “cifră care conducea la imunizarea de masă”.
Foto: Getty Images
“Dacă Guvernul își respecta obiectivul și, prin campaniile publice, determina 70% din populația României să se vaccineze, ajungeam la imunizarea de masa iar astăzi nu mai eram sub amenințarea acestui val 4. Eșecul guvernanților nu trebuie decontat de angajații din învățământ. Având în vedere cele prezentate mai sus și ținând cont că peste 60% (193.430 de persoane) dintre angajații din învățământ s-au vaccinat deja, considerăm că orice act normativ prin care se vrea introducerea testării cu plată este atât ilegal, cât și imoral”, susțin sindicatele.
Raed Arafat a vorbit miercuri seara, la Digi24, despre posibilitatea de a se legifera vaccinarea sau testarea obligatorie în cazul unor categorii profesionale.
“Cert este că trebuie sau vaccinare obligatorie și în cel mai rău caz testarea obligatorie cel puțin o dată pe săptămână. Una din acestea două trebuie să fie”, a spus șeful DSU, caz în care testarea nu va fi finanțată de stat, din moment ce autoritățile pun la dispoziție vaccin gratuit. “Măsurile astea vor trebui să vină foarte repede”, a spus Raed Arafat.
Varianta a fost lansată de Nelu Tătaru, care a spus că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi.
În replică, profesorul Alexandru Rafila a respins această variantă.
“Din moment ce oferi alternativa și spui vaccinare sau testare, vaccinarea nu mai devine obligatorie. Noi trebuie să discutăm despre ce se întâmplă la nivelul UE, adică un certificat care asigură că o persoană e la risc minim de a transmite infecția și care arată că ești vaccinat sau testat periodic, că nu ești un pericol pentru cei cu care interacționezi. Așa trebuie pusă problema.
Trebuie discutat ca toată lumea să înțeleagă că se poate vaccina sau testa, iar testarea să fie mai simplă, mai accesibilă.”, a afirmat Rafila.
sursa: digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.