Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Foto: Facebook/ Dominic Fritz
Edilul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a cerut Casei Județene de Asigurări de Sănătate să facă un control de fond, după ce numărul concediilor medicale în rândul angajaților Primăriei a crescut simțitor de la începutul anului. În perioada ianuarie – august, angajații instituției au avut în total aproape 4.000 de zile de concediu medical, a anunțat primarul, marți.
De la începutul anului, în Primăria Municipiului Timişoara au fost înregistrate 750 de concedii medicale, cu 225 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, de care au beneficiat 594 de angajaţi, faţă de 428 în perioada de referinţă din 2020, totalizând 3.996 de zile.
În aceste condiții, edilul Dominic Fritz a cerut Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate să verifice corectitudinea eliberării certificatelor medicale.
„Este adevărat că aceste concedii se înscriu în limitele legale şi că suntem în pandemie. Există în primărie oameni care muncesc, împing lucrurile înainte, şi unii dintre ei au avut probleme de sănătate reale. Dar şi angajaţi care atunci când primesc o sarcină îşi iau un medical. Iar noua organigramă a avut un impact major asupra stării de sănătate a unor foşti şefi de direcţii, care o ţin, de atunci, din ‘medical’ în ‘medical’. Aceasta este o modalitate de a bloca activitatea în unele compartimente şi nu este acceptabil să abuzezi de un drept individual legal prejudiciind interesul public”, arată primarul Dominic Fritz, într-o postare pe Facebook.
Primarul menţionează că după apariţia în spaţiul public a unor informaţii legate de concediile medicale, a solicitat o analiză şi o situaţie comparativă cu anul trecut. De asemenea, a înaintat către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş documente împreună cu solicitarea de a realiza un control de fond, cu cooptarea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale, pentru a se controla modul de eliberare a certificatelor de concediu medical.
„Actele normative dau dreptul Casei să verifice în amănunţime documentele în baza cărora medicii au acordat concediile medicale şi să coroboreze datele din aceste documente, iar pentru ultimele două luni, să verifice existenţa planurilor de urmărire a evoluţiei bolii. De asemenea, în cazul unor nereguli are dreptul să sesizeze Colegiul Medicilor”, spune Dominic Fritz.
El afirmă că a fost avertizat că este o practică sistemică, ce nu poate fi oprită, o cutumă în administraţia publică, dar consideră că această atitudine nu este normală şi acceptabilă.
Sursa: Romania24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a avut surpriza neplăcută să constate că încă mai are THC în organism, după două săptămâni.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarii de case au discuții nesfârșite cu vecinii, care se încheie de multe ori cu procese în instanță.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români împlinește astăzi 58 de ani. Fost căpitan şi selecţioner al echipei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de
Daca ti-a placut, distribuie acum! După aproape un an de război, armata Ucrainei încă rezistă în fața celei considerate a doua putere militară
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Hagi a împlinit duminică, 5 februarie, 58 de ani. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Fotbalistul brazilian Dani Alves se află la închisoare de 15 zile, fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune,
Daca ti-a placut, distribuie acum! ANAF a publicat și lista neagră a celor cu datorii în care figurează 35.417 persoane juridice, printre cei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică mai multe avertizări de fenomene extreme: viscol, ninsori și ger
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna, puținii localnici rămași în satele aflate în Munții Poiana Ruscă, în Ținutul Pădurenilor (video), au de înfruntat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alina, o româncă stabilită de zeci de ani în Spania, a ajuns șomeră și stă în stradă din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou studiu publicat la sfârșitul lunii ianuarie arată că progresul copiilor în materie de învățare a încetinit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! O alimentație echilibrată, din care nu trebuie să lipsească citricele, broccoli, pătrunjelul, ardeiul, nucile, alunele și grâul asigură,
Input your search keywords and press Enter.