Bogdan Groza, un băiețel de doar 11 ani din Oradea are nevoie urgentă de transfuzii de sânge.
„Vă rog pe toți cei care puteți să donați sânge, pentru a-l ajuta pe băiatul meu, Groza Bogdan, de 11 ani. A fost diagnosticat cu purpură trombocitopenică imună”, a scris tatăl lui Bogdan, Emil Groza, care cere sprijinul orădenilor pentru a-și ajuta băiatul, acesta adăugând că minorul este internat în secția de Pediatrie 2 a Spitalului Județean Oradea, iar medicul care îl ingrijește fiind Cristian Sava.
Cei care pot să ajute sunt rugați să doneze la Centrul de transfuzie sanguină Oradea (Str. Louis Pasteur nr. 30), de luni până vineri între orele 7.30 și 12, telefon 0787.341.722, și să menționeze numele Bogdan Groza.
Reguli pentru cei ce doresc să doneze sânge
Pot dona doar adulții cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani și care nu au mai donat sânge în ultimele 2 luni. Bărbații pot participa de cel mult 5 ori pe an, iar femeile, de 4 ori. Donatorul trebuie să aibă o greutate de peste 50 de kilograme ca să poată fi admis în procesul de recoltare. Alte condiții ce trebuie îndeplinite de către donatori:
Este interzisă donarea de sânge de către cei care au suferit sau suferă de următoarele boli sau tipuri de afecțiuni:
Sursa bihon.ro
Input your search keywords and press Enter.