Astronomii au descoperit o planetă care, teoretic, nu ar trebui să existe. „Super-Jupiter” orbitează două stele uriașe

O exoplanetă uriaşă din categoria „super-Jupiter”, care nu ar fi trebuit să existe conform actualelor modele teoretice, orbitează un sistem binar de stele super-masive în constelaţia Centaur, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Acea pereche stelară, denumită „b Cen”, are o masă combinată mai mare de 6-10 ori decât cea a Soarelui. Or, până în prezent, nicio planetă nu a fost detectată în jurul unui sistem stelar ce are o astfel de masă, relatează agențiile de presă citate de Agerpres.

Noua planetă, numită „b Cen (AB)b” localizată la o distanţă de aproximativ 325 de ani-lumină de Terra, este o planetă-gigant gazoasă ce pare să fie similară în compoziţie cu Jupiter, dar de 11 ori mai masivă decât acesta, potrivit studiului publicat miercuri. Ea aparţine unei clase de exoplanete denumite „super-Jupiter”, ce au o masă mai mare decât cea a lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.

Cele două stele binare în jurul cărora orbitează această exoplanetă „formează un mediu considerat destul de distrugător şi de periculos, în care s-a crezut până acum că era foarte greu să se formeze planete gigant”, a spus astronomul Markus Janson de la Universitatea Stockholm, principalul autor al acestui studiu publicat în revista Nature şi citat de Observatorul European Austral (ESO).

Orbita noii exoplanete este cea mai mare dintre orbitele planetare cunoscute până în prezent, fiind de 100 de ori mai mare decât orbita lui Jupiter în jurul Soarelui şi de 560 de ori mai mare decât cea a Terrei.

Cea mai luminoasă dintre cele două stele gemene din sistemul „b Cen” are la suprafaţa sa o temperatură estimată la peste 18.000 de grade Celsius, de trei ori mai mare decât temperatura de la suprafaţa Soarelui.

Când Soarele era încă în proces de formare, discul său protoplanetar, un nor de gaze şi praf cosmic, a permis formarea unor planete – inclusiv a planetei Jupiter – prin aglomerarea acelui material cosmic. Centrul teluric al lui Jupiter a atras apoi gazul care formează în prezent atmosfera celei mai masive planete din Sistemul Solar.

Până acum, nicio planetă nu a fost detectată în jurul unei stele care să aibă o masă de trei ori mai mare decât cea a Soarelui. Stelele care depăşesc acest prag de mărime emit atât de multă radiaţie încât incendiază şi distrug procesul de formare planetară. Noua descoperire contrazice însă această teorie.

Atunci care „este mecanismul de formare planetară care a funcţionat într-un mediu atât de ostil, din cauza radiaţiilor foarte puternice?”, se întreabă astronomul Gael Chauvin de la CNRS din Franţa, coautor al studiului. Vechea teorie privind formarea unei planete gigantice în jurul unei stele super-masive a fost contrazisă prin observare astronomică.

Observaţiile au fost realizate cu telescopul VLT al ESO din Chile şi cu ajutorul instrumentului său SPHERE. Planeta astfel detectată prezintă caracteristice remarcabile.

Ea a fost observată iniţial, dar nu identificată, cu ajutorul unui mic telescop al ESO în urmă cu peste 20 de ani.

Comparaţiile cu observaţiile din 2000 au confirmat mişcarea independentă a exoplanetei şi au arătat că aceasta se deplasează în aceeaşi direcţie cu steaua ei gazdă, deci evoluează pe orbita acesteia.

Sistemul binar de stele este unul tânăr, având o vârstă de doar 15 milioane de ani.

„b Cen (AB)b” a putut să formeze un nucleu teluric prin aglomerarea de praf cosmic la o distanţă suficient de mare de perechea de stele sau printr-un fenomen de instabilitate gravitaţională, în care o parte a norului de praf s-a prăbuşit brusc sub propria greutate.

Astronomii din echipa lui Markus Janson vor încerca în perioada următoare să determine compoziţia chimică a exoplanetei. Aceasta ar putea să indice un anumit tip de formare planetară, iar răspunsurile vor putea fi cunoscute peste câţiva ani.