Daca ti-a placut, distribuie acum!
Societatea Astronomică Română de Meteori ne informează că astăzi, 26 mai 2021, va fi Lună Plină (ora 14:14, ora României) și eclipsă totală de Lună.
E lesne de înțeles că eclipsa nu se va putea vedea din România pentru că este ziuă la noi. Dar o vom putea vedea live pe internet.
Eclipsa se va vedea din estul Asiei, Australia, Noua Zeelandă, Pacific, America de Nord, America de Sud și Antarctica. Luna va intra la limita conului de umbră, astfel încât durata totalității este foarte scurtă, doar 15 minute.
Luna va începe să intre în conul de umbră la ora 12:44, când începe eclipsa parțială.
Eclipsa totală începe la ora 14:11, atinge faza maximă la ora 14:18 și se termină la ora 14:26.
Luna iese complet din umbra Pământului la ora 15:52.
Eclipsa va putea fi urmărită live pe internet, find transmisă din mai multe locuri de pe glob. Transmisiile vor începe în jurul orei 12.
Undeva în jurul orei 14 vom încerca o transmisie live din Noua Zeelandă realizată de Dănuț Ionescu (membru fondator SARM) care locuiește în Tokoroa.
Tot din Noua Zeelandă va transmite live și Auckland Astronomical Society, începând cu ora 12:30. Transmisia se poate vedea la adresa:
Articol editat de Valentin Grigore
Daca ti-a placut, distribuie acum!