Un bărbat a fost reţinut de poliţişti după a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism parcat în municipiul Constanţa, autovehicul pe care l-a descuiat prin copierea semnalului închiderii centralizate al acestuia. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat o percheziţie în municipiul Bucureşti, la locuinţa unui bărbat, de 40 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. „Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 28 august a.c., în jurul orei 17,30, prin copierea semnalului închiderii centralizate a unui autoturism, bărbatul ar fi descuiat vehiculul persoanei vătămate, parcat pe strada Soveja, din municipiul Constanţa şi ar fi sustras 70.000 de lei din interioriul autoturismului. În urma efectuării percheziţiei, din locuinţa persoanei bănuite au fost ridicate în vederea indisponibilizării mai multe bunuri cu valoare probatorie, inclusiv o staţie de emisie-recepţie, care ar fi fost folosită la comiterea faptei”, se arată în comunicat. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere legală, potrivit Agerpres. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Constanţa, cu participarea şi a poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
sursa:digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.