În urmă cu mai bine de o lună, Laurențiu Belușică, manager al Spitalului Orășenesc Găești a fost acuzat de tentativă de omor și răpirea unui minor, după ce au fost depuse mai multe plângeri penale pe numele lui, atât la Târgoviște, cât și la București. Concret, individul în cauză, după ce a luat și-a luat unul dintre cei șapte copii de la una din fostele soții, nu l-a mai adus acasă la ora convenită, încălcând programul de vizite. La sesizarea mamei copilului a fost urmărit prin tot orașul Târgoviște de Poliție, a lovit o mașină, apoi a încercat să dea peste fosta soție și actualul soț al acesteia cu propriul autovehicul, iar într-un final a fost oprit.
Ca urmare, instanța a emis un ordin de restricție împotriva lui, iar Laurențiu Belușică nu mai are voie să se apropie la mai puțin de 300 de metri de copil, după ce s-a ajuns la concluzia că acesta a pus în pericol viața propriului fiu.
Cercetând mass-media, am constatat că acest Belușică nu este la prima abatere, practic e fără frică față de lege, de Poliție, de procurori.
Acum mai bine de un an, politiștii din Dâmbovița au realizat multiple percheziții în locații din județul Dâmbovița și din București, care făceau parte dintr-un dosar penal ce îl vizează pe managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti, suspectat fiind de săvârşirea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu şi fals intelectual. Practic, ar fi eliberat în fals mai multe certificate de concediu medical pentru concubina sa, medic la Spitalul Malaxa, în perioada mai 2020 – aprilie 2022, apoi ar fi obligat un medic rezident să presteze activități profesionale cu încălcarea prevederilor legale. De asemenea, mai era acuzat și că se folosea de angajații spitalului pentru efectuarea de lucrări de construcții în locuința proprie. Un întreg mozaic de posibile infracțiuni. Dar, dosarul încă trenează.
Tot în luna aprilie anul curent, reporterii Libertatea au surprins mașina lui Belușică alimentându-se ilegal la o priză montată pe clădirea spitalului. Spunem ilegal dat fiind faptul că acesta încasează de la stat și bani pentru transport. Deci, ia și banii, ia și curentul.
Un subordonat al dânsului l-a acuzat acum două luni de abuz în serviciu de natură a pune în pericol viețile pacienților, pentru că a pus „sub cheie” ecograful spitalului, la care ar avea acces doar el.
Laurențiu Belușică a lăsat urme peste tot pe unde a fost. În vârstă de 62 de ani, acesta a plecat cu mare scandal de la Spitalul MAI, Gerota, de unde a rămas cu un dosar penal pe rol, care datează încă din anul 2016, pentru deces în urma unei operații chirurgicale. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 instrumentează cazul și în acest moment, iar fiul pacientei decedate încă așteaptă să i se facă dreptate.
S-a dus director medical la un spital din Călărași, de unde a plecat tot cu scandal. Apoi a fost pe la Spitalul „Victor Babeș” din București, apoi la Spitalul „Malaxa”, unde nu a făcut purici, având mai multe scandaluri cu personalul medical feminin. Cum-necum, l-a aburit pe primarul Găeștiului care l-a numit director al Spitalului Orășenesc unde încasează lunar (ATENȚIE! ) aproape 10.000 de euro. Practic, e cel mai bine plătit manager de spital din țară. Deh, Găeștiul e oraș bogat și are de unde plăti un scandalagiu.
Cercetând pe site-ul jurisprudența.ro și portal.just.ro, constatăm că numele acestui individ apare în 8 (OPT) dosare penale:
Toate acestea denotă un profil moral și civic extrem de dubios, care-l descalifică din punct de vedere uman, indiferent cât de bun profesionist se laudă că este. Și, apropo, acesta folosește abuziv titlul de conferențiar la UMF „Carol Davila”, în 2016 fiindu-i desfăcut contractul de muncă pentru „absentarea nemotivată de la locul de muncă”. Să mai adăugăm că lucrarea lui de doctorat este suspicionată de plagiat grosolan, CNATDCU sesizând în 2021 UMF pentru acest lucru.
Chiar și ANI s-a sesizat referitor la acesta, privind incompatibilități și conflicte de interese cu funcția deținută, întrucât este administrator în societăți comerciale, declarațiile sale de avere sunt incomplete și nu și-a declarat veniturile.
Poate un astfel de om să fie numit manager de spital? Are moralitatea necesară? Practic, sunt 10 dosare penale care nu pot fi întâmplătoare și nici nu se poate invoca „accidente” juridice.
Concluzia clară este că dosarele ce conțin probe solide împotriva numitului BELUȘICĂ LAURENȚIU sunt ținute în așteptare, se trage de timp, așteptându-se prescripția răspunderii penale.
Cine se află în spatele acestuia de scapă tot timpul?
Input your search keywords and press Enter.
