CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Ministrul Turismului din Bulgaria, Mariana Nikolova, şi-a exprimat speranţa că turiştii români vor fi alături de cei bulgari cei mai întâlniţi oaspeţi ai staţiunilor de pe litoralul Mării Negre, pentru salvarea sezonului turistic de vară din 2021, informează Agerpres.
„Sperăm că în această vară compatrioţii noştri vor prefera din nou staţiunile şi locurile de recreere de pe litoralul bulgar al Mării Negre, în locul vacanţelor externe”, a afirmat Nikolova la deschiderea celui de-al 14 Forum turistic al Mării Negre, care are deviza: „Repornirea turismului – noi speranţe”.
Criza de sănătate provocată de pandemia a afectat semnificativ economia şi în mod special sectorul turismului, a precizat oficialul bulgar.
„În acest scop, unele din campaniile noastre cheie de marketing au ca obiectiv ţările vecine şi pieţele noastre prioritare. Ne confruntăm cu un sezon de vară plin de provocări, dar importanţa regiunii Mării Negre pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului în Bulgaria este imensă”, a afirmat ministrul Turismului.
Nikolova şi-a exprimat speranţa că dezvoltarea unui turism competitiv în Bulgaria este legat de regiunea Mării Negre, care combină vacanţele cu oportunitatea explorării patrimoniului cultural şi istoric al ţării. De asemenea, a apreciat Nikolova, măsurile adoptate la momentul potrivit vor atrage mai mulţi oameni la hoteluri şi restaurantele din Bulgaria.
Bulgaria se pregăteşte pentru deschiderea sezonului turistic de vară, care începe pe 1 mai.
Industria turistică a Bulgariei a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus în 2020. Numărul turiştilor din străinătate, consideraţi esenţiali pentru industrie, a scăzut, iar turiştii interni nu au putut compensa enormele pierderi.
Înainte de pandemie, turismul a generat 12% din produsul intern brut al ţării.
sursa digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Klaus Iohannis îi face în ciudă lui Vladimir Putin Vladimir Putin a declarat luni că extinderea NATO către Finlanda
Daca ti-a placut, distribuie acum! Kremlinul are de ce să se teamă – Toate țările nordice vor apăra Suedia și Finlanda în cazul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Criticat în Europa, iubit în propria țară! Viktor Orban pare de neoprit: Parlamentul maghiar îl realege pentru a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gică Hagi, atac la Gigi Becali: A demonstrat, încă o dată, că nu ştie să piardă Patronul şi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Kremlinul îi acuză pe agenții americani că nu mai au niciun pic de rușine Kremlinul a afirmat luni
Daca ti-a placut, distribuie acum! FOTO Un magazin IKEA din București a ridicat un uriaș steag LGBT IKEA a considerat de bun augur
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul ucrainean de Interne: Rusia pregăteşte terenul pentru referendumuri în Herson şi Zaporojie Ocupanţii ruşi au primit ordin
Daca ti-a placut, distribuie acum! „Lasă după ei iadul”. Militarii ruși pun mine antipersonal chiar și în jucării sau frigidere Minele antipersonal reprezintă
Daca ti-a placut, distribuie acum! McDonald’s anunță retragerea de pe piața din Rusia și vinderea afacerii Lanțul de fast-food McDonald’s a anunțat retragerea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Sănătății nu mai distribuie populației pastilele de iodură de potasiu Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Tiberius
Daca ti-a placut, distribuie acum! CNN: Rușii au folosit în Ucraina bombe speciale „cu cuie”, interzise în zonele civile Armata rusă a folosit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Suedia a luat oficial decizia de a intra în NATO Guvernul social-democrat al Suediei a luat luni decizia
Daca ti-a placut, distribuie acum! Premierul Nicolae Ciucă îl felicită pe Igor Grosu pentru alegerea ca președinte al principalului partid din R. Moldova
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Ciolacu: Nu avem criză alimentară, am luat măsuri. Să avem răbdare Inflaţia este influenţată, în continuare, de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Orașul de sub Helsinki. Finlandezii au construit un uriaș și elaborat sistem de tuneluri și buncăre sub capitală,
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.