CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Un comitet interministerial se reunește vineri pentru a dezbate propunerile de relaxare care ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie. În elaborarea acestor măsuri ar urma să se țină cont de cei care s-au vaccinat, iar aceste persoane ar putea beneficia de unele facilități.
Surse Digi24 au declarat că pe ordinea de zi sunt patru seturi de propuneri, care privesc domeniul HoReCa, spațiul public, evenimentele publice și private – inclusiv cele sportive – și mediul de lucru.
Astfel, în ceea ce privește HoReCa, se propune deschiderea la capacitate de sută la sută, dacă personalul și clienții sunt vaccinați cu ambele doze. În cazul în care personalul și clienții nu sunt vaccinațui, atunci se va propune deschiderea la capacitatea de 70 la sută.
La evenimentele publice și private, inclusiv cele sportive, se propune, la fel, deschiderea la capacitate maximă, dar exclusiv pentru persoanele vaccinate cu ambele doze.
Una dintre măsurile cele mai așteptate ar fi renunțarea la mască, la munte și la plajă, dacă este posibilă respectarea distanțării.
Și la serviciu, atât în sectorul public, cât și în cel privat, ar urma ca persoanele vaccinate cu ambele doze să nu mai fie obligate să poarte mască.
Ședința comitetului interministerial va avea loc vineri, 7 mai, la ora 11:00.
„Eu vreau să mă asigur că toți românii au acces la vaccin și nu există discriminare. Dacă ai avut acces la vaccin și n-ai vrut să te vaccinezi…, o să fie complicat”, spunea premierul Florin Cîțu luna trecută, la Digi24, sugerând că e o decizie pe care fiecare și-o asumă și pentru care nu poate acuza autoritățile de discriminare.
sursa digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Kremlinul are de ce să se teamă – Toate țările nordice vor apăra Suedia și Finlanda în cazul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Criticat în Europa, iubit în propria țară! Viktor Orban pare de neoprit: Parlamentul maghiar îl realege pentru a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gică Hagi, atac la Gigi Becali: A demonstrat, încă o dată, că nu ştie să piardă Patronul şi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Kremlinul îi acuză pe agenții americani că nu mai au niciun pic de rușine Kremlinul a afirmat luni
Daca ti-a placut, distribuie acum! FOTO Un magazin IKEA din București a ridicat un uriaș steag LGBT IKEA a considerat de bun augur
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul ucrainean de Interne: Rusia pregăteşte terenul pentru referendumuri în Herson şi Zaporojie Ocupanţii ruşi au primit ordin
Daca ti-a placut, distribuie acum! „Lasă după ei iadul”. Militarii ruși pun mine antipersonal chiar și în jucării sau frigidere Minele antipersonal reprezintă
Daca ti-a placut, distribuie acum! McDonald’s anunță retragerea de pe piața din Rusia și vinderea afacerii Lanțul de fast-food McDonald’s a anunțat retragerea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Sănătății nu mai distribuie populației pastilele de iodură de potasiu Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Tiberius
Daca ti-a placut, distribuie acum! CNN: Rușii au folosit în Ucraina bombe speciale „cu cuie”, interzise în zonele civile Armata rusă a folosit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Suedia a luat oficial decizia de a intra în NATO Guvernul social-democrat al Suediei a luat luni decizia
Daca ti-a placut, distribuie acum! Premierul Nicolae Ciucă îl felicită pe Igor Grosu pentru alegerea ca președinte al principalului partid din R. Moldova
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Ciolacu: Nu avem criză alimentară, am luat măsuri. Să avem răbdare Inflaţia este influenţată, în continuare, de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Orașul de sub Helsinki. Finlandezii au construit un uriaș și elaborat sistem de tuneluri și buncăre sub capitală,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cuplurile de aur ale munnicipiului Deva au fost premiate ieri 15 Mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei.
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.