În fiecare an, pe 10 mai, în România este marcată Ziua Regelui, ziua în care Carol I a fost proclamat domnitor al Principatelor Unite, în 1866. Dar ziua are semnificaţii multe, toate extrem de importante. În 1877 ţara noastră îşi obţinea independenţa faţă de Imperiul Otoman, iar în 1881 principele Carol era încoronat drept primul rege al României. Vreme de 81 de ani, până în 1947, odată cu venirea comuniştilor la putere, aceasta a fost Ziua naţională a României.
În 1866 situaţia devenea tot mai complicată în şi pentru România. Alexandru Ioan Cuza fusese detronat pe 11 februarie, iar ţara era condusă de o Locotenenţă Domnească formată din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi Nicolae Haralambie. România fusese însă recunoscută de Turcia numai pe perioada domniei lui Cuza, aşa că era esenţial ca ţara noastră să fie condusă de un monarh din Europa Occidentală, având conexiuni puternice cu Franţa şi Germania, care să ţină la distanță conducerea de la Istanbul. Ion C. Brătianu a fost cel trimis la castelul de la Sigmaringen să pledeze în favoarea preluării conducerii de către un membru al familiei de Hohenzollern, iar negocierile au durat câteva săptămâni.
Principele Carol, ofiţer în armata Prusiei, avea nevoie însă de acceptul împăratului Napoleon al III-lea şi al regelui Prusiei, Wilhelm I. Se înrudea cu 2 dintre cei mai importanţi lideri europeni de la acel moment, iar aprobarea şi sprijinul lor erau vitale pentru misiunea pe care se pregătea să şi-o asume. Le-a primit, aşa că a pornit spre România la sfârşitul lunii aprilie, în secret şi cu un paşaport fals, pentru că trebuia să traverseze Austria, iar cum Prusia şi Austria erau atunci în război, risca oricând să fie arestat.
Emoţia prinţului crescu văzând mişcarea uriaşă din marea hală a gării plină de soldaţi. Învelit în manta, cu sacul de călătorie în mână, ajunse nesupărat la ieşire, deşi a trebuit să treacă de mulţi generali austrieci, dintre care pe unii îi cunoştea foarte bine din campania din 1864, din Silezia, unde fuseseră aliaţi. – extras din Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular
A traversat Elveţia, Austria, Slovacia, Ungaria, apoi a ajuns cu vaporul la Turnu Severin. Aici, căpitanul vasului, austriac, când a văzut că cel care călătorea sub numele de Karl Hettingen voia să coboare, i-a atras atenţia că biletul său este pentru Odesa, deci mai are ceva vreme de mers. Principele i-a spus că stă doar câteva minute, timp în care Ion C. Brătianu, aflat deja pe mal, urcă rapid înapoi pe vapor, smulge bagajul lui Carol I şi îl grăbeşte să meargă pe uscat. Acela ar fi fost şi momentul în care căpitanul ar fi realizat cine era, de fapt, călătorul: „Pe Dumnezeul meu dacă ăsta nu a fost prinţul de Hohenzollern.”
Pe 10 mai 1866 Carol I a intrat în Bucureşti, această dată fiind considerată din acel moment începutul domniei sale, cea mai lungă din istoria noastră. În aceeaşi zi a şi depus jurământul, în faţa deputaţilor şi reprezentanţilor Bisericii.
sursa: life.ro
Input your search keywords and press Enter.