CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Cărți pentru copii care dezvoltă imaginația sunt multe, însă acestea trebuie alese cu grijă de către părinți, în concordanță cu vârsta micuților. Iată ce cărți îi poți cumpăra pentru a-i stimula imaginația!
Gustul pentru lectură începe acasă, de când sunt mici și părinții sunt responsabili de cumpărarea cărților și de punerea lor la dispoziția copiilor. Aceștia vor descoperi cum o poveste îi poate purta în lumi diverse și fascinante, ajungând să trăiască aventuri grozave doar datorită minunatelor cărți pentru copii.
Imaginația este sămânța creativității, pentru că atunci când îți dorești ceva, trebuie mai întâi să-ți imaginezi și mai apoi să creezi. Iar creativitatea, la rândul ei duce la inovație. Toate aceste atribute sunt importante pentru formarea unor viitori adulți de succes, fiind calități pe care și le dorește orice părinte pentru copilul său. Și când te gândești că tot ce ai de făcut este să-i cumperi cărțile potrivite vârstei lui și să-i deschizi apetitul către lectură, citind mai întâi împreună, iar după ce învață literele, încurajându-l să descopere singur noi și noi povești din cărți pentru copii.
Cărți pentru copii – colecția Jules Verne îi hrănește imaginația În imaginație se pot găsi răspunsuri pentru multe aspecte ale vieții. Pentru unii, este chiar cheia progresului. Exemplu în acest sens stau cărțile din colecția Jules Verne care au contribuit la dezvoltarea științei, deși inițial au fost pură ficțiune din partea celebrului autor francez. Drept dovadă, aceste cărți pentru copii continuă să fascineze și în prezent, fiind o lectură interesantă și potrivită pentru toți copiii trecuți de 12 ani, dar și mai mici, dacă sunt mari iubitori de aventuri și lumi fantastice. Poți alege deja de pe siteul coletii.libertatea primele patru ediții apărute din colecția Jules Verne: Ocolul pământului în 80 de zile – ediția nr. 1, ”Douăzeci de mii de leghe sub mări” – ediția nr. 2, ”Copiii Căpitanului Grant. America de sud” – ediția nr. 3 sau ”Cinci săptămâni în balon”, ediția nr. 4. Ajută-l să descopere geniul vizionar al lui Jules Verne și capodoperele sale literare într-o ediție exclusivă de colecție, care include cea mai bună selecție din ciclul ”Călătorii extraordinare”, cu ilustrații inspirate din ediția originală Hetzel, din secolul al XIX-lea. Colecția are 30 de ediții, cu posibilitatea de a se extinde la 40-50 de ediții. Urmărește-le pe toate!
Cărțile îi permit copilului să descopere diferite personaje, cu anumite motivații și moduri de a fi și de a acționa. Încetul cu încetul, copilul va decide cu care dintre ele se identifică și cu care nu, pentru a-și construi propria poveste. Va știi cum să acționeze în anumite situații din viață, doar pentru că a citit la un moment dat cum un personaj a avut curajul să treacă peste obstacole și să-și rezolve problemele. Deschide-i universul poveștilor cu cărți pentru copii precum ”Povești și legende din Europa pentru clasele I-IV”, ”Copacul meu”, de Gerda Muller, colecția ”Istoria Lumii”, colecția ”Mitologia pentru copii”, ”Animăluțele de la fermă”, ”Străbunicul meu, Emil Racoviță”, de Andreia Petcu, ”Povești și legende din Grecia antică”, ”Basmele românilor”, ”Paganini și capriciile magice”, de Cristina Andone.
Sursa: Libertatea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alte 9 cazuri de variola maimuţei au fost raportate în ultima săptămână Nouă cazuri de infecţie cu variola maimuţei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Medicii de familie îl critică pe Rafila și se plâng că nu vor mai putea primi bolnavi la
Daca ti-a placut, distribuie acum! Apelul Ministerului Afacerilor Interne, după ce trei oameni s-au înecat în doar câteva ore: „Nu vă mai riscați
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Sănătății revine cu precizări despre pastilele cu iod: Se iau numai în caz de expunere după un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un câine abandonat a fost salvat din pădure, la Brașov. Era legat cu sârmă de un copac și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mierea chinezească, gata să domine din nou piața europeană, în defavoarea mierii din Ucraina În 2018, europenii au
Daca ti-a placut, distribuie acum! Polițiști, angajați CFR și pensionari militari ies în stradă de luni și cer salarii și pensii mai mari
Daca ti-a placut, distribuie acum! Perspective îngrijorătoare privind evoluția economiei românești în 2022: „Mediul macroeconomic se va înrăutăți, rata șomajului va crește, iar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Transporturilor a avizat studiul de prefezabilitate pentru Drumul Expres București-Târgoviște ,,Valahia Expres” Ministerul Transporturilor a avizat studiul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Guvernul urgentează construirea stațiilor de încărcare pentru mașini electrice cu bani din PNRR: Stațiile nu vor mai avea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Studiu: Oamenii care lucrează constant pe salarii mici pot înregistra un declin cognitiv „semnificativ mai rapid” mai târziu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Sportiva de 23 de ani de origine rusă, dar reprezentând Kazahstanul, a avut nevoie de trei seturi pentru
Daca ti-a placut, distribuie acum! Actorul în vârstă de 58 de ani a purtat pe covorul roșu un sacou maro, din in, și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Într-un interviu acordat revistei GQ la sfârşitul lunii iunie, starul american a vorbit despre senzaţia de a trăi
Daca ti-a placut, distribuie acum! „Condamn cu fermitate declarațiile care aduc atingere drepturilor și integrității femeilor! Femeile sunt egale cu bărbații Este de
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.