TRENDING
  • 20:28 » O tumoră de 45 de kilograme a fost scoasă din abdomenul unei femei din Botoșani, care a mers la medic când a văzut că se îngrașă brusc
  • 20:25 » Primarul unei comune din Alba a murit. A fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei
  • 20:22 » Povestea impresionantă a unui director din Călărași. Umblă din poartă în poartă pentru a-i convinge pe copii să meargă la școală
  • 20:16 » Un spital din București a înființat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi
  • 20:06 » Un pădurar din Bistrița a încercat să scape de amendă cu țuică, pastramă și cârnați. A fost prins în flagrant
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Cazul bizar al unei fetițe de 4 ani care a dispărut în 2019 și a fost descoperită acum, într-o cameră secretă, la 250 km de casă

O fetiță de doar 4 ani din New York, dispărută fără urmă în iulie 2019, a fost găsită acum într-o cameră secretă dintr-o casă din comitatul Ulster, la aproximativ 250 de kilometri de casă, a confirmat poliția.

 

Paislee Shultis a fost dată dispărută, existând suspiciuni de răpire. Pe atunci, părinții ei, Kimberly Cooper și Kirk Shultis Jr., care însă nu dețin custodia fetiței, au fost principalii suspecți, însă anchetatorii nu au descoperit probe incriminatoare, astfel că pista a fost abandonată.

 

Luni, poliția din Saugerties a obținut un mandat de percheziție pentru o locuință din oraș, după ce a primit mai multe informații potrivit cărora fetița ar fi fost văzută acolo. Proprietarul casei a negat că ar avea vreo informație despre locul în care s-ar afla aceasta atunci când detectivii i-au bătut la ușă, relatează NBC New York.

 

Însă, după o oră de căutări Paislee a fost găsită într-o cameră secretă, umedă și întunecoasă, improvizată sub scara ce duce la subsolul casei. Era ascunsă împreună cu Kimberly Cooper.

Fetița, acum în vârstă de 6 ani, a fost dusă la spital, unde medicii au constatat că era într-o stare bună de sănătate. A fost externată după câteva ore.

 

Părinții Kimberly Cooper și Kirk Shultis Jr., dar și tatăl acestuia, Kirk Shultis Sr., au fost arestați și se confruntă cu mai multe acuzații, între care răpire, sechestrare și punere în pericol a unui copil. Ulterior au fost eliberați pe cauțiune.

 

Ancheta în acest caz este abia la început, detectivii fiind în fața unei povești foarte încâlcite. Tatăl natural al fetiței ar fi declarat în 2019 că Kimberly Cooper ar fi fugit în Pennsylvania împreună cu fiica sa. Poliția a investigat mai multe piste și a mai ajuns la adresa la care a fost găsită acum copila, însă nu s-a ajuns niciodată la un rezultatul promițător.

Sursa:Digi24

 

 


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide