Sezonul estival, când canicula dă bătăi de cap multora dintre noi, este un bun prilej pentru a da o fugă la mare sau la ştrand.
Apa mării, o piscină care nu a fost corect igienizată pot deveni rapid o sursă de infecţie care ne pot transforma o vacanţă într-un adevărat coşmar. Vara aceasta, în cadrul monitorizării zonelor de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre din România, s-a constatat că valorile indicatorului microbiologic E.coli au prezentat creşteri sporadice peste norma stabilită în apa mării.
INSP a dat asigurări că se poate face baie în Marea Neagră, dar a oferit câteva recomandări turiştilor pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri: cum ar fi evitarea înghiţirii apei din mare; îmbăierea doar în zone monitorizate din punct de vedere al calităţii apei de îmbăiere prin examene microbiologice de laborator; respectarea normelor generale de igienă; utilizarea grupurilor sanitare publice; efectuarea duşurilor după îmbăiere, consumul apei potabile doar din surse monitorizate şi avizate sanitar.
Nu doar apa mării poate pune probleme înotătorilor de ocazie şi amatorilor de îmbăieri, ci şi o piscină care nu a fost corect igienizată sau apele râurilor sau lacurilor, care pot deveni sursă de infecţie.
În această perioadă, medicii ORL se confruntă frecvent cu patologii ale urechii externe. Iubitorii de distracţii acvatice vin mai ales cu otită externă bacteriană, frecvent apărută ca urmare a pătrunderii apei contaminate în canalul urechii în timpul scufundărilor sau înotului în apa din piscină sau din mare, care poate conţine bacterii, virusuri şi alte microorganisme nocive.
Din cauza umidităţii ridicate şi a căldurii din timpul verii, mediul umed şi cald al canalului urechii devine propice dezvoltării microorganismelor.
„Otita de piscină poate provoca disconfort şi durere de ureche, uneori extrem de intensă şi care apare mai ales la atingere, cu roşeaţă şi îngustarea conductului. De asemenea, simptomele pot include senzaţia de ureche înfundată, secreţii din ureche şi reducerea auzului. În unele cazuri, pot apărea şi febră şi umflarea ganglionilor limfatici din jurul urechii. Infecţia micotică (fungică) a urechii externe este de asemenea favorizată de umezeală şi se manifestă în primul rând cu mâncărimi, dar şi cu ureche înfundată, secreţii. Netratată la timp, în cazul tulpinilor fungice mai agresive există cazuri când erodează timpanul şi deci lasă sechele pe auz. Un dop de cerumen la contact cu apa se poate manifesta prin scăderea auzului şi chiar cu durere”, a explicat dr. Covaci Anca, medic primar ORL, conform news.ro.
Pentru a nu vă pune în pericol sănătatea şi nici vacanţa, specialistul recomandă alegerea piscinelor şi zonelor de înot curate şi bine întreţinute.
„Pentru cei care au o sensibilitate aparte sau au în istoric mai multe episoade de otită, se recomandă dopurile pentru urechi, care pot fi de ajutor în prevenirea pătrunderii apei în canalul urechii. Există variante disponibile la comerciant sau puteţi apela la unele personalizate, realizate de către audioprotezişti. Cei care au primit în prealabil avizul medicului specialist, pot pune în ureche, la ieşirea din apă, soluţii dezinfectante şi cu efect desicant, precum alcoolul boricat. Cel mai important, după fiecare şedinţă de înot, asiguraţi-vă că vă uscaţi urechile cu atenţie folosind o cârpă moale/colţul de la prosop sau şerveţele de hârtie. Înclinaţi-vă capul pe o parte şi trageţi uşor de pavilion pentru a permite apei să se scurgă din ureche”, a precizat medicul.
Infecţiile urinare şi diareea sunt alte pericole în vacanţa de vară
Marea, bazinele şi lacurile pot provoca şi alte probleme de sănătate cum ar fi boala diareică, erupţiile cutanate, infecţiile respiratorii, dar şi infecţiile tractului urinar. Nisipul, apa sărată sau clorul reprezintă factori în apariţia infecţiilor urinare. Bacteriile pătrund în tractul urinar prin uretră şi încep să se răspândească în vezica urinară. Diareea este una dintre cele mai frecvente afecţiuni determinate de piscină, cauzată de paraziţii de cryptosporidium. Aproape jumătate dintre cazurile de diaree sunt cauzate de această bacterie.
Sursa: News.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.