Cum facem să nu ronțăim permanent în momentul în care suntem acasă și avem de lucrat „remote”? Echilibrul, din punct de vedere alimentar, înseamnă în primul rând disciplină, spune dr. Laura Ene. Trebuie să avem o disciplină a meselor, să ne organizăm și să avem un orar al meselor foarte bine pus la punct. „Sigur, nu ore fixe, că nu întotdeauna este ușor să ai ore fixe când ești tot timpul în ședințe, însă un orar al meselor ne ajută să înțelegem când să dăm curs impulsului firesc, fiziologic, acela de foame. Pentru că am ajuns să mâncăm din varii motive, mai puțin de foame, cum este fiziologic și cum ar fi normal”, subliniază medicul nutriționist.
În general, foamea „ne vizitează” nu mai mult de trei ori pe zi într-un stil de viață sănătos. Dar comportamentele nesănătoare apar pentru că suntem înconjurați și trăim cu „ispita” foarte aproape de noi. „Și ne înconjurăm singuri, că nu vin nici pachetele de biscuiți, nici bomboanele, nici sticks-urile singure la ușa noastră. Ori le comandăm, ori mergem la hipermarket și le cumpărăm”, atrage atenția dr. Laura Ene.
De multe ori, cei care ajung în cabinetele nutriționiștilor se plâng de faptul că nu se mai pot opri din ronțăit. Sfatul este simplu: să-ți faci curățenie pe birou și să nu mai lași la îndemână tot felul de „ispite” de genul acesta.
Și nu este vorba numai despre ronțăielile nesănătoase – despre care toți știm deja că ar trebui să le evităm -, dar este vorba chiar și de ronțăielile sănătoase: nuci, alune, migdale, fructe uscate. Când sănătatea noastră depinde de kilogramele în plus ar trebui să știm că și acestea ne costă foarte multă calorii, pe care noi nu le mai cheltuim. Le mâncăm, dar nu le cheltuim, pentru că în general, când lucrăm de acasă, o facem stând la un birou. Așadar, nu ar trebui să avem deloc acest obicei al ronțăielilor, fie ele considerate și „sănătoase”.
sursa: digi24.ro
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 |
Input your search keywords and press Enter.