TRENDING

8:07 » Vine iarna: cod galben de ninsori și viscol în cinci județe, precipitații în toată țara. Prognoza este valabilă până luni!

21:37 » Legătura dintre telefoanele mobile și cancerul cerebral. Ce spune o nouă evaluare a Organizației Mondiale a Sănătății

21:35 » „Ora cu și pentru animale”. Un județ propune un opțional unic în școlile din România

21:33 » Analiză: Trump plantează deja „semințele haosului și dezbinăriii”, în cazul în care ar pierde alegerile în fața Kamalei Harris

11:27 » O japoneză și-a cumpărat trei case și o cafenea pentru pisici după ce a dat pe mâncare echivalentul a 6 lei pe zi

Daca ti-a placut, distribuie acum!

Cele mai bizare religii din lume – în ce mai cred oamenii?

Cele mai bizare religii din lume fac parte dintr-o categorie complementară celor consacrate (în sensul adăugării ca număr), definindu-se printr-o “doctrină” proprie şi printr-o serie de convingeri, practici şi ritualuri adeseori ciudate, justificate, din perspectiva “credincioşilor” respectivi, prin dorinţa de afirmare a unor scopuri, valori şi înţelesuri existenţiale pe care foarte puţini le înţeleg, spun aceştia.

Este vorba, desigur, de o pervertire a sensului consacrat al cuvântului “religie” şi care ne-ar putea face să ne întrebăm ce schimbări s-au produs în profilul psihologic şi spiritual al omului contemporan şi care este resortul reprezentărilor despre lume şi viaţă, în cazul unor sute de mii, chiar milioane de “credincioşi” moderni. Iată câteva dintre aceste “religii”:

Maradonismul

Maradonismul sau “Biserica Maradona” (în spaniolă, “Iglesia Maradoniana”) este o mişcare religioasă legată de cultul pentru cel care este considerat “regele fotbalului” sau “zeul fotbalului”, argentinianul Diego Maradona.

“Biserica Maradona” a fost înfiinţată la data de 30 octombrie 1998, când Maradona a împlinit 38 de ani şi, în prezent, are circa 100 000 de adepţi, din peste 60 de ţări, care se întâlnesc de două ori pe an, cu ocazia celor două sărbători celebrate de această “biserică” – la 29 octombrie (cu o zi înainte de ziua de naştere a fotbalistului) – “Crăciunul Maradona” – şi la 22 iunie, când este “Paştele Maradona” – în onoarea meciului Argentinei împotriva Angliei, din 1986, din Mexic, când Maradona a marcat “golul secolului”.

Rugăciunea “Tatăl nostru”, din creştinism, are, în Maradonism, un corespondent – “Diego al nostru” (Diego Nuestro) : “Diego al nostru/ Care eşti pe teren/ Fie ca piciorul tău stâng să fie binecuvântat/ Fie ca magia ta să ne deschidă ochii/ Aminteşte-ne golurile tale/ Pe pământ, ca şi în rai/ Dă-ne nouă fericirea zilnică/ Iartă-i pe englezi/ Așa cum iertăm şi noi mafia napolitană/ Şi nu ne lăsa să pierdem mingea/ Și ne scapă de Havelange/ Diego”. (Havelange – președinte al FIFA, din 1974 până în 1998).

Prima nuntă la “Biserică Maradona” a avut loc la data de 29 octombrie 2007, în orașul Colón, din Argentina, între doi “credincioși” maradonişti mexicani.

Cultul prințului Filip

Într-o mică ţară insulară din mijlocul Oceanului Pacific, Vanuatu, situată la 2 000 de kilometri de Australia, cu o populaţie de circa 300 000 de locuitori, considerată a fi una dintre cele mai fericite naţiuni ale lumii, pentru că oamenii trăiesc aici în armonie cu natura şi cu ei înşişi, s-a născut una dintre cele mai ciudate religii – Cultul prințului Filip. Este vorba despre Prințul Filip, Duce de Edinburgh, soţul reginei Elisabeta a II-a, a Regatului Unit.

În 1980, Vanuatu şi-a dobândit independenţa faţă de Marea Britanie, iar teritoriul aparţine acum în totalitate populaţiei native ni-Vanuatu şi nu poate fi înstrăinat sub nicio formă.

O legendă locală povesteşte că “fiul spiritului pământului” ar fi părăsit insula pentru a se căsători cu o regină bogată și puternică, dar că, într-o zi, el se va întoarce pe insulă. În 1974, când regina Elisabeta a II-a a vizitat Vanuatu împreună cu soțul ei, prinţul Filip (născut, de altfel, în Grecia),localnicii au spus că l-au recunoscut imediat pe Prințul Filip ca fiind reîncarnarea “fiului spiritului pământului” din insulă.

La această “revelaţie” se adaugă şi faptul că, în timpul vizitei, prinţul s-a dovedit extrem de amabil cu populaţia băştinaşă şi foarte interesat de credinţele locale. Mai mult, în anii ulteriori vizitei, prinţul i-a primit, la Londra, pe reprezentanţii Vanuatu, iar cu o altă ocazie le-a trimis localnicilor mai multe fotografii în care pozase cu un baston de războinic, pe care îl primise în dar de la locuitorii de pe insulă.

În felul acesta s-a născut “Cultul prinţului Filip” în ţara Vanuatu, iar antropologii spun că acest cult a apărut, de fapt, ca o modalitate spontană prin care locuitorii din Vanuatu au creat o legătură spirituală cu restul lumii.

Societatea Aetherius – o nouă religie, bazată pe altele, tradiţionale

Societatea Aetherius este denumirea uneia dintre cele mai bizare religii, fondată în anii 1950, de către un anume George King, care pretindea că a avut o revelaţie în care i se spunea: “Pregătește-te! Vei deveni vocea parlamentului interplanetar!”. “Aetherium” face referire la un “Maestru cosmic”, cu puteri telepatice, care se află, spun aetherienii, pe planeta Venus, alături de Iisus şi Buddha.

Specifică acestei religii este combinaţia intre idei preluate din yoga, budism, hinduism, creștinism și… înțelepciunea extratereștrilor. Isus și Buddha înșiși ar fi extratereștri.

Scopul comunităţii religioase intitulate “Societatea Aetherius” ar fi de a preveni anihilarea Pământului, prin îmbunătățirea cooperării între umanitate şi civilizaţiile extraterestre şi a vieţii spirituale pe Terra. Adepţii sunt convinşi că dezastrele pot fi evitate prin aşa numitele “baterii de energie spirituală”, “încărcate” prin rugăciune, până la momentul în care un nou Mesia va veni cu o “farfurie zburătoare”.

Biserica tuturor lumilor – Church of All Worlds

Biserica tuturor lumilor (Church of All Worlds) a fost înfiinţată în 1962, de către americanul Oberon Zell-Ravenheart, auto-intitulat ”Întâi stătătorul”, şi soţia sa, declarată “Mare preoteasă”. Zeiţa supremă, pentru “Church of All Worlds”, este Geea, personificare a Pământului-Mamă.

Această religie reuneşte elemente din mitologia greacă, cu elemente legate de cultul Pământului şi al naturii (venerarea fenomenelor naturale), adorarea fiinţelor mitice (zânele, de exemplu), fiind inspirată şi de aspecte din romanul science-fiction “Strain într-o ţară străină”, de Robert Heinlen.

Ideea de bază în “Biserica tuturor lumilor” este că nu trebuie să existe vreo dogmă, iar singurul păcat fundamental, din perspectiva adepţilor, este ipocrizia.

Discordiadismul sau religia absurdului

Oricare dintre cele mai bizare religii conţine o anume doză de absurd, cel puţin din perspectiva omului obişnuit, care priveşte din exterior fenomenul. Dar absurdul, în cazul discordiadismului, constă în faptul că pledează, nu pentru ordine (măcar în spirit), ci pentru haos. Poate din acest motiv este foarte populară printre hackeri.

Ideile discordiadismului au fost exprimate şi într-un text fundamental pentru această religie – “Principia Discordia”- prin care adepţii sunt încurajaţi să creadă în Eris (zeiţa discordiei, în mitologia greacă), despre care “credincioşii” spun că transmite mesaje oamenilor prin intermediul glandei pineale. Una dintre ideile ferm apărate de discordianisti este că “ar fi o gravă eroare să avem convingeri categorice”. În plus, Legea şi Statul sunt considerate a fi “halucinaţii colective”, iar marile religii ale lumii ar fi fost create de către profeţi discordieni.

Sursa destepti.ro


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide