Mijlocașul central are 21 de ani și costă 40 de milioane de euro.
Aurelien Tchouameni (21 ani), mijlocașul defensiv al lui AS Monaco, se află pe lista scurtă de transferuri a lui Chelsea. Jucătorul cu cetățenie franceză și cameruneză, care a jucat la Euro U21 din acest an și a debutat deja la seniori sub comanda lui Didier Deschamps, are 190cm înălțime și este caracterizat de selecționerul naționalei de tineret, Sylvain Ripoll, ca “un monstru care își rănește adversarul, urcă în atac, când este necesar, este la nivel înalt la toate capitolele, dar are o știință tactică peste medie”.
Crescut la academia lui Bordeaux, el a fost transferat de Monaco, în ianuarie 2020, pentru 18 milioane de euro, și a strâns deja 53 de meciuri și 4 goluri pentru monegasci. Chelsea vrea să aibă prima opțiune de transfer pentru francez și să achite suma de transfer în vara lui 2022, pentru ca Tchouameni să poată evolua regulat în acest sezon și apoi să îi înlocuiască treptat pe Jorginho și Kante. Tchouameni a mai fost urmărit de Manchester United, Juventus, Liverpool și Arsenal, dar suma de 40 de milioane de euro cerută de Monaco nu a putut fi plătită în această vară, după ce bugetele au fost afectate de pandemia de coronavirus.
Pe postul lui, londonezii îi au pe Jorginho, N’Golo Kante, Mateo Kovacici și Saul Niguez (împrumutat cu opțiune de cumpărare de la Atletico Madrid), în timp ce împrumutați la alte echipe sunt Tiemoue Bakayoko (AC Milan), Billy Gilmour (Norwich) și Danny Drinkwater (Reading). Cele mai importante transferuri ale lui Chelsea din această vară sunt Romelu Lukaku (115 mil. euro / Inter Milano), Saul Niguez (5 mil. euro, împrumut + 40 mil. euro / Atletico Madrid) și Marcus Bettinelli (gratis / Fulham).
sursa:sport.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.