Daca ti-a placut, distribuie acum!

Cicâldău, lăudat pentru prestația din meciul pierdut de Galata în campionat: “A devenit liderul formației din teren”

Galatasaray a pierdut primul meci în campionat, fiind învinsă de Alanyaspor, cu 0-1, pe teren propriu.

Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 87 de către Candeias, grație căruia Alanyaspor a plecat cu toate cele trei puncte de la Galatasaray.

Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău au fost titulari, însă primul dintre ei a fost schimbat la pauză. De cealaltă parte, Cicâldău a fost jucătorul remarcat de la formația antrenată de Fatih Terim, iar în presa din Turcia au apărut cuvinte de laudă pentru prestația românului.

  • De altfel, mijlocașul a fost cel care a ratat cea mai mare ocazie de gol a gazdelor, fiind la un pas să marcheze din lovitură liberă, în minutul 56.

    Cicâldău, care a avut o prestație solidă în meciul cu Lazio, a continuat în aceeași formă bună și cu Alanyaspor.

    Românul a reușit 38 de pase valide și a fost cel mai bun jucător pentru echipa sa, atrăgând atenția pe ambele părți. A câștigat opt dueluri și a devenit liderul formației pe teren.“, au scris cei de la goal.com, ediția din Turcia.

     

  • sursa:pro sport

Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide