Avertizare meteo de ploi torențiale și vijelii. Foto: Guliver/GettyImages
Ploile vor cuprinde aproape întreaga țară, anunță meteorologii care au emis, marți, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, averse torențiale, vijelii și grindină.
De marți, ora 12.00 până miercuri la ora 10.00, va fi cod galben în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Banat, Maramureș și la munte. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
Marți, de la ora 14.00 până la ora 22.00, în jumătatea de nord a Moldovei va fi în vigoare un cod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala și în Transilvania, dar pe arii restrânse, spun meteorologii.
Un al doilea mesaj transmis de meteorologi se referă la un cod galben care va fi în vigoare de miercuri, ora 10.00 până joi ora 10.00. În acest interval, în Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia și la munte, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
În București, până miercuri la ora 10.00, vremea se va menține în general frumoasă și va fi călduroasă după-amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cele minime vor fi de 16…18 grade.
De miercuri dimineață până joi ora.10.00, vremea va deveni instabilă. Înnorările se vor accentua treptat și mai ales spre seară și noaptea vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Primarii a două comune din Bihor sunt cercetaţi penal pentru că ar fi obţinut fonduri de la Guvern
Daca ti-a placut, distribuie acum! Klaus Iohannis mulțumește Germaniei pentru că sprijină aderarea României la Schengen: “Prietenul la nevoie se cunoaște” Președintele Klaus
Daca ti-a placut, distribuie acum! Turcia a arestat 20 de persoane pentru presupuse legături cu atentatul terorist comis duminică la Ankara Autoritățile turce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Caz revoltător în Alba. Un tânăr cu handicap grav, umilit de un medic din Comisia de Evaluare: „Ar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Geoană propune ca România să se alăture Franței și Marii Britanii într-o Antantă Cordială pentru mediu Secretarul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Susținătorii AUR au împărțit pliante la SNSPA în care le cer studenților să renunțe la facultate. Replica lui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Elon Musk îl ironizează pe Volodimir Zelenski printr-un meme. Kievul reacționează: „Era băgat în rahat până la gât”
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu anunță că ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei vor fi plătite de la jumătatea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Ciolacu: Când mafia jocurilor de noroc era la masa guvernului, păcănelele erau deschise, în timp ce bisericile
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 |
Input your search keywords and press Enter.