Bijuteriile din aur sunt vechi de aproximativ 1.500 de ani. Foto: vejlemuseerne.dk
Obiecte din aur cu o vechime de aproximativ 1.500 de ani, care compun una dintre cele mai mari, mai valoroase şi mai frumoase comori din istoria Danemarcei, au fost descoperite recent în această ţară, a anunţat duminică asociaţia muzeală a oraşului Vejle.
Un arheolog amator a descoperit 22 de obiecte – care datează cel mai probabil din secolul al V-lea şi au o greutate totală de 945 de grame – cu ajutorul unui detector de metale.
Descoperirea a fost realizată lângă Jelling, care a fost cândva o aşezare umană înfloritoare, iar acum este un sit arheologic de mare importanţă din Danemarca.
Aurul descoperit constă în principal din medalioane frumos decorate, dar cuprinde şi câteva monede romane, transformate în bijuterii, potrivit Agerpres, care citează dpa.
Unele piese au motive şi inscripţii runice, care ar putea face referire la conducătorii din acea vreme, însă conţin şi elemente din mitologia nordică.
Comoara va fi expusă la Vejle începând din data de 3 februarie 2022.
Arheologul danez Morten Axboe a comparat semnificaţia acestor artefacte cu aşa-numitele Coarne de Aur ale lui Gallehus, două coarne de băut care se numără printre cele mai faimoase obiecte din istoria Danemarcei.
Colegul său Peter Vang Petersen, cercetător la Muzeul Naţional din Copenhaga, a declarat că această comoară este o “descoperire de vis”, de o excepţională dimensiune, calitate şi măiestrie.
Reprezentanţii Asociaţiei muzeale din Vejle au afirmat că “fascinanta călătorie a aurului ne spune multe lucruri despre continentul european, care era strâns conectat prin comerţ şi război în epoca fierului”.
În Danemarca, epoca fierului este definită drept perioada cuprinsă între anii 500 î.e.n. şi 775 e.n., care marchează începutul epocii vikingilor.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.