Una dintre marile provocări ale separării este faptul că partenerii de cuplu, prinși în capcana propriei suferințe, vor încerca să-și plătească polițele personale prin copii. Așa se ajunge la situații nu doar extrem de triste, dar absolut toxice pentru copilul lor. Copiii vor începe să manifeste comportamentul dificil și poate chiar vor somatiza, încercând în felul acesta să atragă atenția asupra faptului că nu este bine. Copiii devin în felul acesta victimele colaterale ale unui război pe care nu ei l-au creat și pe care nu și-l doresc.

Prin urmare, ceea ce toți părinții ar trebui să înțeleagă faptul că divorțul nu este la nivelul relației parentale, ci doar la nivelul relației de cuplu. Nu de tatăl copilului divorțez, ci de soțul meu. Relația parentală va fi activă atâta timp cât fiecare dintre protagoniști ei (respectiv mama, tata și copilul) sunt în viață. Deja este considerat abuz faptul că un părinte îl împiedică pe celălalt părinte să-și vadă copilul sau să petreacă timp cu el. Din păcate, multe dintre resentimentele relației de cuplu se răsfrâng asupra copilului, pentru că partenerii de cuplu (sau mai bine spus „foștii parteneri”) nu fac distincția clară între cele două relații.

Sursa: Click.ro