TRENDING
  • 21:28 » Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în Schengen
  • 21:56 » Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui sat lângă Bahmut
  • 21:49 » Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de mare risc
  • 21:44 » Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a copiat semnalul închiderii centralizate
  • 21:39 » Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare și plata unor daune de 850.000 de euro
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Crimă sângeroasă. Un bărbat susţine că a vorbit cu Dumnezeu și a ucis 4 oameni, inclusiv un bebeluș

Un fost marinar care susţine că a vorbit cu Dumnezeu ar fi ucis 4 membri ai unei familii. Printre victimele bărbatului este un bebeluş. Bărbatul a avut un comportament ciudat cu o săptămână înainte de a săvârşi crimele, spun autorităţile.

Un fost marinar care susţine că Dumnezeu a vorbit cu el ar fi împuşcat o mamă, tatăl, bunica şi un băieţel de 3 luni şi a rănit grav o fetiţă de 11 ani, spune un poliţist din Florida. Câinele familiei a fost, de asemenea, ucis.

În timpul unei conferinţe de presă, poliţistul Grady Judd din Polk, Florida, a mărturisit că locul crimei este unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-a văzut vreodată în cariera sa.

 

Cine e suspectul

Suspectul este Bryan Riley, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Brandon, Florida, fost marinar. A lucrat în Irak şi Afghanistan, până în martie 2011. Riley nu a avut nicio relaţie cu niciuna dintre victime, spune Judd. Autorităţile cred că le-a întâlnit pentru prima dată sâmbătă seara.

Sâmbătă, un bărbat, identificat ulterior drept Riley, s-a apropiat de Justice Gleason, bărbatul ucis, în timp ce tundea gazonul. A cerut să vorbească cu „Amber“, despre care suspectul a spus că este una dintre fiicele lui Gleason. El i-a spus lui Gleason că a fost trimis de Dumnezeu pentru a o împiedica pe „Amber“ să se sinucidă. Bărbatul a refuzat să plece când Gleason şi o altă persoană i-au spus că nu locuia nimeni pe nume Amber acolo, forţându-i să cheme poliţia. Bărbatul plecase când a ajuns poliţia.

Duminică, bărbatul s-a întors, iar biroul lui Grady Judd a primit mai multe apeluri cu privire la focuri de armă. Când poliţiştii au ajuns la proprietate, au văzut un camion în flăcări în curtea din faţă. Au observat și un bărbat care stătea în faţa casei, dar care a fugit înăuntru când a văzut poliţiştii.

 

Focuri de armă

La scurt timp după ce bărbatul a intrat din nou în casă, poliţiştii au auzit alte focuri de armă, urmate de ţipătul unei femei şi plânsul unui copil.

Suspectul a început să tragă spre forţele de ordine din interiorul casei, rănind trei poliţişti. După un schimb de focuri, împuşcăturile s-au oprit, iar bărbatul, care fusese rănit în timpul luptei, a ieşit din casă cu mâinile ridicate. El a fost luat în custodie şi transportat la un spital local. Le-a spus ofiţerilor că este un „supravieţuitor“ sub influenţa metamfetaminei. În plus, în timp ce primea tratament, el a încercat să fure armele unui ofiţer şi a fost sedat cu forţa, a povestit poliţistul.

Când poliţiştii au intrat în casă, au găsit o fetiţă rănită grav, dar conştientă, în vârstă de 11 ani, care a fost lovită de „cel puţin şapte gloanţe“.

Corpurile neînsufleţite ale lui Gleason, o femeie, şi băieţelul de 3 luni, care fusese împuşcat în timp ce era ţinut în braţe, au fost găsite în interiorul casei.

În timp ce inspectau zona din jurul casei, ofiţerii au descoperit cadavrul unei femei în vârstă de 62 de ani într-o casă vecină de pe proprietate. Judd a identificat-o drept bunica copilului.

 

Comportament ciudat cu o săptămână înainte de a săvârşi crimele

 

Riley are antecedente de tulburare de stres post-traumatic şi a avut un comportament ciudat cu o săptămână înainte de a săvârşi crimele.

Iubita acestuia le-a spus autorităţilor că bărbatul a lucrat la o biserică din Orlando cu câteva săptămâni în urmă. S-a întors acasă susţinând că Dumnezeu i-a vorbit şi că acum poate vorbi direct cu Dumnezeu. El a susţinut că Dumnezeu i-a spus să cumpere provizii şi să le livreze victimelor uraganului Ida, inclusiv trabucuri în valoare de 1.000 de dolari.

Sâmbătă seara, el i-a spus prietenei sale despre viziunea sa că „fiica“ lui Gleason era pe cale să se sinucidă. MEDIAFAX

Sursa:romania24

Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide