Printr-o vizită de lucru pe șantierul de reabilitare și reconstrucție a stadionului, Primarul Cristian Daniel Stan precizează că au fost comandate tabelele de marcaj cât și scaunele pentru tribuna care se reabilitează, unde în aproximativ două săptămâni, vor ajunge pe șantier primele gradene noi.
În paralel se lucrează la tribuna veche, atât la încăperile de sub tribună, cât și la exterior, dar și la tribuna metalică.
,,Nu voi reveni acum asupra dificultăților financiare deosebite pe care le avem, asupra lipsei de suport financiar din partea Guvernului, vă asigur numai că facem TOT ceea ce depinde de noi pentru a finaliza și aceasta investiție, așa cum am finalizat zeci și zeci de alte investiții importante.
În contextul în care la stadion nu se investise NIMIC de 50 de ani, ne-am asumat responsabilitatea unui proiect de aproximativ 10.000.000 euro, suportat exclusiv de către Primărie și vom onora angajamentul pe care ni l-am luat față de târgovișteni.
”Chindia” Târgoviște este un proiect pe care l-am preluat în Liga 3, cu zeci de miliarde datorii (probabil că dacă echipa rămânea acolo, nu întreba astăzi nimeni de stadion), iar susținerea materială a echipei, cu tot ceea ce presupune aceasta (salarii jucători, antrenori, deplasări, echipament, cantonamente, alimentație, zeci de echipe de copii și juniori, teren de antrenament, etc) este asigurată exclusiv de către Primărie și Consiliul Județean Dâmbovița, fără de care FC CHINDIA nu ar exista, fără a mai vorbi de prezența pe prima scenă fotbalistică a țării; Sunt orașe cu bugete mult mai mari, în comparație cu municipiul Târgoviște, care nu susțin echipe în prima ligă: Ploiești, Buzău, Brașov, Sibiu, Iași, Timișoara, Oradea, pentru a da numai câteva exemple;” – informează Primarul Cristian Stan
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un şofer a intrat cu maşina în magazinul unei benzinării din municipiul Arad, joi, peretele din sticlă fiind
Daca ti-a placut, distribuie acum! O persoană a rămas încarcerată într-un autoturism în urma coliziunii cu un camion, pe drumul naţional DN 2,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a transmis, joi, un comunicat referitor la cazul bebelușului care a murit în urma
Daca ti-a placut, distribuie acum! Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mai multe percheziții au avut loc joi în trei localităț din Sibiu unde polițiștii susțin că ar fi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Arheologii egipteni au scos la iveală patru morminte de demnitari din perioada faraonilor şi o mumie de peste
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat de 41 de ani a intrat, joi după-masa, în incinta unui magazin având asupra sa un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat în vârstă de 34 de ani este cercetat de poliţiştii din Olt după ce a înfometat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ionuț Gârbea locuiește într-o localitate din județul Bacău. Are puțin peste 30 de ani și a fost penultimul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Jumătate din țară e sub cod galben de ninsori, viscol și polei începând de joi, transmite Administrația Națională
Daca ti-a placut, distribuie acum! O femeie de 66 de ani a decedat într-un incendiu care i-a cuprins casa, în comuna bihoreană Sălard,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul fetei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Patru persoane au fost rănite joi dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Valoarea parcurilor și zonelor verzi care există în Sibiu a depășit un miliard de lei, ceea ce reprezintă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Actorul Jeremy Renner încerca să împiedice plugul său de deszăpezire să alunece şi să-l lovească pe nepotul său
Input your search keywords and press Enter.