BREAKING NEWS
  • 19:25 » Lista farmaciilor care testează gratuit pentru Covid-19, publicată de Ministerul Sănătății
  • 20:44 » ALIMENTEAZĂ ȘI STAȚIA DE CARBURANȚI RST TE PREMIAZĂ
  • 5:36 » Ce restricții pregătesc autoritățile. Vacanța elevilor ar putea fi mai lungă de două săptămâni; interdicție totală pentru nunți
  • 5:26 » Mesaj pro-vaccinare de la Mitică Dragomir: ‘Dar ăia care beau cola și mănâncă parizer știu ce conțin aceste produse? Așa gândește el, ce să-i faci lui Becali?’
  • 5:22 » DNA a descins FIEFUL unui GREU PNL! Informația pe SURSE a fost CONFIRMATĂ de procurori
  • 5:18 » Situație REVOLTĂTOARE la Timișoara: Spitalul nu are căldură și poate lua foc, după ce au fost pornite aeroterme în saloane
  • 5:14 » Cseke Attila: De luni va trebui certificat verde pentru aproape orice activitate şi la intrarea în instituţiile publice/ Evenimentele private, complet interzise

De ce suntem atrași de lucrurile gratuite care deseori sunt doar niște escrocherii. Cum putem să ne ferim de înșelătoriile „gratuite” de pe internet

Încercările gratuite sau “free trials” sunt o tactică de marketing atrăgătoare, menită să atragă oamenii, oferindu-le ceea ce se presupune că este o introducere fără obligații și costuri a unui produs sau serviciu.

Și sunt peste tot: poți găsi lenjerie de corp, pastile dietetice, machiaj, saltele, aparate de ras, ulei de CBD, săli de sport, aplicații pentru întâlniri, produse educaționale, muzică și lista poate continua. Cine dintre noi nu s-a înscris pentru o perioadă probă a unui serviciu de streaming (Netflix, HBO Go), a unei aplicații de fitness sau a unui produs de înfrumusețare – și poate a renunțat înainte de a fi taxat?

Într-o lume ideală, dacă îți place produsul sau serviciul, începi să plătești și, dacă nu, renunți la el. Și uneori, așa funcționează. Alteori, încercările gratuite ajung să fie destul de costisitoare – oamenii se înscriu în mod involuntar pentru abonamente, apoi intervin scheme care fac dificilă anularea sau sunt obligați la anumite taxe. Aceste tipuri de situații uneori sunt înșelătorii, alteori sunt stipulate în termeni și condiții, însă utilizatorii nu sunt atenți.

Adevărul e că nimic nu este niciodată cu adevărat gratuit. Există întotdeauna o capcană. Și comercianții știu cât de irezistibil poate fi un produs – până la punctul în care oamenii cad uneori în capcană.

Lucrurile gratuite de pe internet nu sunt mereu ceea ce par

Așadar, ce ce continuăm să ne lăsăm manipulați de ideea de ceva gratis? Oamenilor le plac lucrurile gratuite, uneori până la iraționalitate. Dan Ariely, economist comportamental la Universitatea Duke, a efectuat ample cercetări și scrieri privind luarea deciziilor consumatorilor, inclusiv atracția „lucrului gratuit”. El a descoperit că oamenii tind să supraevalueze lucrurile gratuite și se simt înclinați spre ele chiar și atunci când nu este logic din punct de vedere economic sau când costul oportunității este ridicat.

Oamenii vor aștepta ore în afara unei brutării pentru o plăcintă gratuită pe care ar putea să o cumpere cu doi lei fără așteptare. „Oamenii par să acționeze ca și cum prețul zero al unui bun nu numai că îi scade costul, ci și îi adaugă beneficiile”, a scris Ariely într-o lucrare. Iar specialiștii în marketing exploatează și speculează acest lucru. Știu că atunci când consumatorii aud cuvântul „gratuit”, li se ciulesc urechile și devin interesați.

„Consumatorul ajunge să vadă dacă dorește să-și construiască angajamentul față de un bun sau un serviciu, iar compania beneficiază de schimbarea deciziei de la vrei să cumperi la vrei să anulezi”, spune Ayelet Fishbach, profesor de știință comportamentală și marketing la Universitatea din Chicago.

Cu siguranță, pentru companii, un client care tot testează încercările gratuite nu este întotdeauna clientul perfect. O mulțime de oameni se înscriu pentru oferte și renunță înainte de a fi taxați. Cercetările au arătat că clienții de free trials sunt adesea greu de fidelizat și că, în general, sunt mai puțin valoroși pentru companii decât clienții obișnuiți. Dar sunt, de asemenea, mai receptivi la marketing, ceea ce înseamnă că ar putea fi din nou recuperabili.

„Oamenii pot ajunge să plătească pentru servicii sau bunuri de care nu au nevoie cu adevărat”, a spus Brad Winter, avocat la Biroul pentru Protecția Consumatorilor al Comisiei Federale pentru Comerț.

Cum te ferești de escrocheriile din mediul online, sub formă de free trials

Unele legi privind cumpărăturile online sunt menite să reducă unele tactici agresive de vânzare și marketing online. Totuși, companiile găsesc modalități de a încălca regulile sau de a le ocoli pentru a atrage oamenii în serviciile lor.

Escrocheriile sunt la tot pasul – abonamente pe care nu mai poți să le anulezi, erori și așa mai departe. Internetul și rețelele sociale au facilitat înșelarea oamenilor în tot felul de moduri, inclusiv prin aceste free trials. Better Business Bureau (BBB) ​​spune că astfel de scheme sunt în creștere: din 2017 până în 2019, consumatorii au depus la BBB peste 58.400 de plângeri și rapoarte cu privire la încercările gratuite din SUA și Canada. Cumpărătorii au pierdut aproape 1,4 miliarde de dolari din astfel de oferte, cu o pierdere medie de 140 de dolari pe victimă.

Încercările gratuite sunt tactici eficiente pentru companiile respectabile care doresc să-și vândă produsele clienților interesați, dar sunt și tactici eficiente pentru escroci. Deci, cum poți să te ferești de escroci?

Este important să citești atent lista de termeni și condiții – care, deși consumă puțin timp, este adesea locul în care sunt menționate anumite condiții. Înainte de a te înscrie, ar putea fi o idee bună să afli din timp cum poți să anulezi. De asemenea, verifică activitatea contului tău bancar și fii atent la ce ești taxat.

Așadar, setează o dată în calendar atunci când îți expiră perioada gratuită, ca să te anunțe din timp. Astfel, poți anula free trial-ul și nu riști să fii taxat. Probabil cel mai important sfat este să reții că firmele nu-ți oferă ceva gratuit pentru a fi drăguți, ci pentru că vor să te facă clientul lor.

sursa:playtech

Daca ti-a placut, distribuie acum!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Alte articole care te-ar putea interesa...
×

Dă-ne un like pe Facebook

Facebook
error: Continutul este protejat!
Închide
Închide