TRENDING

8:07 » Vine iarna: cod galben de ninsori și viscol în cinci județe, precipitații în toată țara. Prognoza este valabilă până luni!

21:37 » Legătura dintre telefoanele mobile și cancerul cerebral. Ce spune o nouă evaluare a Organizației Mondiale a Sănătății

21:35 » „Ora cu și pentru animale”. Un județ propune un opțional unic în școlile din România

21:33 » Analiză: Trump plantează deja „semințele haosului și dezbinăriii”, în cazul în care ar pierde alegerile în fața Kamalei Harris

11:27 » O japoneză și-a cumpărat trei case și o cafenea pentru pisici după ce a dat pe mâncare echivalentul a 6 lei pe zi

Daca ti-a placut, distribuie acum!

Declaraţia Unică va fi înlocuită cu Declaraţia Inteligentă. Boloș: „Nu mai depui o declaraţie cu estimatul pentru următoarea perioadă”

Declarația Unică actuală urmează să fie înlocuită cu o Declarație Unică Inteligentă/Digitală, anul 2025 urmând să fie unul de tranziție între cele două sisteme de declarare, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, într-un interviu pentru Profit.ro. Noua declarație va fi una precompletată și cu calcule deja făcute, în baza informațiilor pe care documentul le va extrage, în cazul fiecărui contribuabil, din toate modulele și bazele de date ale ANAF, cum ar fi e-Factură, e-TVA, e-Transport. Ministrul a mai precizat că urmează să se renunţe la mecanismul de estimare a venitului. Proiectul se află încă în lucru, la acest moment analizându-se şi dacă noul formular se va numi Declaraţia Unică Inteligentă sau Declaraţia Unică Digitală. „Am avut o întâlnire cu mediul de afaceri referitor la Declaraţia Unică Inteligentă. Nu am avut o definitivare a terminologiei, dar aşa intenţionăm să îi dăm denumirea, Digitală sau Inteligentă. Aduce o serie de noutăţi. Înlocuieşte Declaraţia Unică actuală şi, înainte de toate, se elimină estimatul, adică nu mai depui o declaraţie cu estimatul pentru următoarea perioadă. Apoi, în conţinutul Declaraţiei sunt proceduri care vor fi automatizate, precompletări, calcule în interiorul Declaraţiei. Declaraţia Unică Inteligentă va avea asigurată interoperabilitatea cu bazele noastre de date, cu modulul e-Factura, cu e-TVA, cu modulul e-Transport. Asta ar însemna că pe partea de cheltuieli, modulul e-Factura având toate datele pentru cheltuielile înregistrate, practic ar trebui să existe o corelare între datele din Declaraţia Unică Inteligentă şi valoarea facturilor înregistrate în e-Factură. Dacă o persoană fizică a făcut o achiziţie şi are o cheltuială înscrisă în Declaraţia Unică, atunci, dacă acea cheltuială a făcut-o pe persoană fizică, se vede în e-Factură. Venitul net asupra căruia se plăteşte impozitul nu mai este stabilit prin declararea acestui venit de către persoana fizică, ci pur şi simplu extragem datele. Va fi precompletat şi vei putea modifica dupa aceea, cu justificările de rigoare”, a declarat Marcel Boloș pentru Profit.ro. e-Factura va avea un rol în ce priveşte controlul deducerilor de cheltuieli, însă contribuabilul care va depune Declaraţia Unică Inteligentă va putea aduce modificări, cu explicaţii însă.

SURSA;DIGI24


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide