Delfinii „strigă” pentru a încerca să se facă auziţi de semenii lor peste nivelul de zgomot subacvatic din ce în ce mai intens, conform unui nou studiu. Însă, ei nu reuşesc întotdeauna să facă acest lucru, potrivit oamenilor de ştiinţă, ceea ce indică faptul că zgomotul produs de om ar putea avea un impact negativ pe termen lung asupra sănătăţii acestei specii, relatează vineri The Independent, citată de Agerpres.

Studiile anterioare au demonstrat că delfinii sunt mamifere sociale, inteligente, care se bazează pe „fluierat” şi ecolocaţie pentru a vâna şi a se reproduce. Astfel zgomotul produs de om, generat de activităţi precum forarea şi transportul maritim, are potenţialul de a influenţa negativ sănătatea delfinilor sălbatici.

Noul studiu, publicat în jurnalul ştiinţific Current Biology, arată că delfinii „strigă” atunci când încearcă să colaboreze cu semenii lor, ca răspuns la creşterea nivelului de zgomot din mediul subacvatic.

Autoarea principală a studiului, Pernille Sorensen, doctorandă la Universitatea Bristol, a declarat: „Aceleaşi motive care fac ca sunetul să fie atât de avantajos pentru ca animalele să se folosească de el, le face, de asemenea, susceptibile la perturbarea provocată de zgomotul din mediul înconjurător. În ultimele două decenii, am observat o creştere dramatică a zgomotului produs de om, iar poluarea fonică a oceanelor nu face excepţie”.

Cei doi delfini observaţi în studiu, Delta şi Reese, au fost plasaţi într-o lagună experimentală, fiind echipaţi cu dispozitive de înregistrare a sunetului pentru a le putea fi documentate vocalizările.

Delfinii trebuiau să colaboreze pentru a apăsa amândoi propriul buton subacvatic plasat la fiecare capăt al lagunei la interval de o secundă unul de celălalt.

Ei au fost eliberaţi de la un punct de pornire în timpul fiecărei încercări, iar în cazul unora dintre aceste teste unul dintre delfini a fost reţinut timp de cinci până la 10 secunde, în timp ce celălalt a fost eliberat imediat. În încercările cu eliberare întârziată delfinii trebuiau să se bazeze exclusiv pe comunicarea vocală pentru a-şi coordona apăsarea butoanelor.

Echipa de cercetare a constatat că în condiţiile unui nivel crescut de zgomot de la un difuzor subacvatic, ambii delfini compensau prin modificarea volumului şi a duratei apelurilor pentru a-şi coordona apăsarea butonelor.

Rata de succes a delfinilor a scăzut de la 85% la 62,5%, în funcţie de nivelul de zgomot.

Cercetătorii au descoperit că delfinii şi-au modificat nu doar apelurile, ci şi limbajul corpului. Pe măsură ce nivelul de zgomot creştea, ei erau mai predispuşi să se poziţioneze cu faţa către celălalt şi să înoate în partea opusă a lagunei pentru a fi mai aproape.

„Acest lucru ne arată că, în pofida utilizării acestor mecanisme compensatorii, comunicarea lor a fost afectată de zgomot. Lucrarea noastră demonstrează că, în ciuda încercărilor lor de a compensa, a faptului că sunt foarte motivaţi şi că ei cunosc atât de bine această sarcină bazată pe cooperare, zgomotul a continuat să le afecteze capacitatea de a se coordona cu succes”, a precizat Sorensen.

Potrivit cercetătorilor, deşi studiul a fost efectuat cu delfini obişnuiţi cu prezenţa umană, zgomotul produs de om poate avea efecte dăunătoare şi asupra exemplarelor sălbatice.

Coautoarea studiului, Stephanie King, profesoară asociată la Universitatea Bristol, a spus: „Dacă grupurile de animale din sălbăticie sunt, spre exemplu, mai puţin eficiente la căutarea hranei prin cooperare, atunci acest lucru va avea un impact negativ asupra sănătăţii la nivel individual ceea ce, în cele din urmă, are un impact asupra sănătăţii populaţiei. Lucrarea noastră arată că aceste ajustări nu sunt neapărat suficiente pentru a depăşi efectele negative ale zgomotului asupra comunicării dintre indivizi”.

King a subliniat că din moment ce delfinii se bazează pe capacităţile lor de comunicare pentru a vâna şi a se reproduce cu succes, nivelul de zgomot le poate afecta comportamentul, fapt ce, la rândul său, dăunează sănătăţii populaţiei.

Sorensen a precizat că pentru a efectua cercetări similare în sălbăticie, echipa ar avea nevoie să cunoască mai întâi momentul în care animalele lucrează colaborează activ, dar şi modul în care este coordonat acest comportamentul de cooperare.

„Rezultatele noastre arată clar necesitatea de a lua în considerare modul în care zgomotul afectează activităţile de grup în cazul animalelor sălbatice”, a conchis Sorensen.

sursa: g4media.ro