DESPRE PENSII (I)
          Unul din subiectele de mare interes, mai ales pentru cei de vârstă mijlocie îl reprezintă problema pensiilor. Atât actuale, cât și viitoare. Este un lucru arhicunoscut că sistemul public de pensii are un deficit mare (16 miliarde lei preconizat pentru anul în curs), care se va accentua dramatic odată cu apropierea vârstei de pensionare a așa-numiților „decreței” (cei născuți începând cu 1968). Crearea Pilonului 2 de pensii (obligatoriu) administrat privat a fost făcută tocmai în intenția de a oferi posibilitatea viitorilor pensionari să aibă un venit suplimentar, în completarea pensiei de stat și de a dispune în momentul pensionării, de banii economisiți în acest scop de-a lungul anilor. Mai mult chiar, Pilonul 3 de pensii, facultativ de această dată, oferea aceeași plasă de siguranță financiară, fără a fi obligatoriu (sic!).
          Tocmai datorită acestui interes al publicului larg, subiectul pensiilor a fost abordat de politicieni și de guvernanți mai ales, într-o notă populist-electorală, cele de stat fiind majorate succesiv fără ca cheltuielile să fie sustenabile. Nu contest, sunt destul de mici, în multe cazuri prea mici, dar ceea ce urmează peste aproximativ 10-12 ani poate deveni apocaliptic din punct de vedere financiar. Statul are obligația de a susține bugetar aceste pensii bazate pe solidaritatea între generații și asta o poate face doar prin subvenționarea fondului de pensii din bugetul de stat. Iar la momentul preconizat, generația activă va fi cel mult la jumătate față de cea a decrețeilor. Dacă luăm în considerare și nivelul mare de emigrare, scăderea se accentuează.

          „De unde bani?” este întrebarea firească. Colectarea fiscală în țara noastră este una din cele mai mici, dacă nu cea mai mică din Uniunea Europeană.

          Creșterea CAS-ului (contribuția pentru pensii) peste actualul 25% pare a fi o soluție facilă, dar ea va duce nivelul impozitării totale a salariilor spre 50% din cel brut. Sau chiar peste, dacă adunăm și contribuția angajatorului.

          Des vehiculată în media, creșterea vârstei de pensionare este greu realizabilă, având în vedere că foarte multe activități productive nu pot fi realizate la un randament corespunzător chiar și la peste 60 de ani. Pe de altă parte, dacă privim în UE, putem observa lesne că vârsta medie de pensionare este de 65 ani pentru bărbați și ceva mai mică pentru femei.

          Stagiul de cotizare este iarăși o componentă asupra căreia se poate acționa, dar numai ca adjuvant, nicidecum ca determinant. La momentul actual, pentru a beneficia de pensie stagiul minim este de 15 ani și cel complet de 31 la femei și 35 la bărbați, care pot fi ușor, poate prea ușor îndeplinite. Sunt cazuri în care persoane muncesc 15 ani în țară, apoi au plecat în străinătate unde au mai muncit alți 15 ani și la vârsta minimă vor beneficia de pensii integrale din ambele state. Interesant, nu-i așa? Pe de altă parte, pentru cei cu studii superioare, luând în considerare absolvirea la 25 de ani (liceu, facultate, master), la vârsta de 60 de ani vor avea stagiul complet.

          Ultima soluție ar fi creșterea veniturilor bugetare de unde s-ar putea subvenționa deficitul fondului public de pensii. Se poate realiza de către ANAF printr-o mai bună colectare a taxelor și impozitelor, lucru imposibil în contextul actual, cât timp informatizarea acestuia este frânată, dacă nu chiar împiedicată de multe persoane (dez)interesate. Nu că n-ar vrea ANAF-ul, dar nu prea i se permite.

Concluzia?
Ieșiți la pensie, cât mai puteți!