TRENDING

21:37 » Legătura dintre telefoanele mobile și cancerul cerebral. Ce spune o nouă evaluare a Organizației Mondiale a Sănătății

21:35 » „Ora cu și pentru animale”. Un județ propune un opțional unic în școlile din România

21:33 » Analiză: Trump plantează deja „semințele haosului și dezbinăriii”, în cazul în care ar pierde alegerile în fața Kamalei Harris

11:27 » O japoneză și-a cumpărat trei case și o cafenea pentru pisici după ce a dat pe mâncare echivalentul a 6 lei pe zi

11:25 » Locuri unde poți vizita cele mai frumoase cascade din România

Daca ti-a placut, distribuie acum!

Diplomat rus: Ne doare în cot de toate sancțiunile occidentale. Ne-au mai fost impuse și au avut efecte pozitive

Vladimir Putin privește exerciții militare alături de oficiali de top ai armatei ruse

Diplomat rus: Ne doare în cot de toate sancțiunile occidentale. Foto: Profimedia Images

Rusiei nu îi pasă de riscurile unor sancţiuni occidentale în cazul invadării Ucrainei, a afirmat ambasadorul rus în Suedia, Viktor Tatarinţev. „Ne doare în cot de toate sancţiunile lor”, spune diplomatul, dând însă asigurări că Moscova încearcă să evite un război, pentru că este „ultimul lucru pe care îl vor oamenii în Rusia”.

„Îmi scuzaţi exprimarea, dar ne doare în cot de toate sancţiunile lor”, a declarat Tatarinţev într-un interviu difuzat sâmbătă noaptea pe website-ul cotidianului suedez Aftonbladet, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Occidentalii se tem că Rusia va invada Ucraina vecină şi ameninţă Moscova cu „sancţiuni dure” economice în acest caz.

„Ne-au fost impuse deja astfel de sancţiuni şi într-un sens ele au avut efecte pozitive asupra economiei şi agriculturii noastre”, a subliniat diplomatul rus.

„Am fost capabili să ne sporim exporturile. (De exemplu) Nu avem brânză italiană sau elveţiană, dar am învăţat să fabricăm brânză rusă la fel de bună utilizând reţete italiene sau elveţiene. Noi sancţiuni nu ar aduce nimic pozitiv, dar de asemenea situaţia nu ar fi atât de gravă cum spune Occidentul’”, a explicat ambasadorul rus.

În opinia sa, ţările occidentale nu înţeleg mentalitatea rusă. „Cu cât Occidentul face mai multe presiuni asupra Rusiei, cu atât mai puternic va fi răspunsul rus”, a continuat el.

Occidentul se teme că Rusia va invada Ucraina după ce Moscova a desfăşurat peste 100.000 de militari în apropierea frontierelor ucrainene.

Ambasadorul Viktor Tatarinţev a dat însă asigurări că Rusia încearcă să evite un război. „Este dorinţa cea mai sinceră a liderilor noştri politici. Ultimul lucru pe care îl vor oamenii în Rusia este războiul”, a adăugat diplomatul.

Sursa: Digi24

Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide