Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul Poliției Prahova a efectuat marți, 27 iulie, audieri într-un dosar penal care vizită mai multe societăți care au lucrat cu Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești în perioada în care Cezar Stoichiciu era director . În jurul prânzului, la Poliția Prahova sa prezentat pentru a fi audiat și Cătălin Ioniță, directorul Rosal Prahova, însoțit de un avocat.
Ziarul Incomod a solicitat Poliției Prahova informații oficiale despre acest caz, pe care le vom publica în momentul în care vor fi remise.
Reamintim că zilele trecute ziarul Incomod a publicat un articol în care vorbesc despre o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu privire la fapte de abuz în serviciu săvârșite la CSM Ploiești în ceea ce privește achiziții publice în perioada în care Clubul a fost condus Stoichiciu. La acel moment am publicat un document prin care Parchetul solicită o serie de documente de la CSM Ploiești. În respectiv dosar, procurorul de caz a delegat polițiști de la SICE Prahova să efectueze cercetarea. Citește aici articolul!
Ce legătură există între directorul Rosal Prahova și CSM Ploiești
Cătălin Ioniță, directorul Rosal Prahova, are o veche prietenie cu Cezar Stoichiciu, cel care era director la CSM Ploiești în perioada vizată de ancheta de la SICE Prahova. De altfel, o societate controlată de Ioniță, Serviceteam Birotica SRL, a avut mai multe contracte cu CSM Ploiești în acea perioadă.
Serviceteam Birotica SRL apare în act ca fiind pe numele fratelui lui Cătălin Ioniță, însă, mai multe persoane din anturajul acestora susțin că în realitate firma este controlată de Cătălin Ioniță.
Societatea respectivă a avut contracte de peste 50.000 euro cu CSM Ploiești, bani plătiți pentru mentenanță la aparatele de aer condiționat, imprimante, xeroxuri și calculatoare, într-o perioadă în care instituția era un pas de un colaps financiar, iar sportiv nu-și primeau salariile. Potrivit unor apropiați ai celor doi, Stoichiciu l-ar fi favorizat pe Ioniță să obțină respectiv contracte. În plus, după ce na mai lucrat la CSM, Stoichiciu a fost recompensat de Ioniță cu o funcție la Rosal, unde Ioniță este director.
Tot în birourile de la CSM Ploiești cei doi ar fi încercat să-i fabrice un dosar penal primarului Ploieștiului de la acel moment, Adrian Dobre.
Motivul pentru care cei doi puneau la cale arestarea primarului este acela că Dobre începe să verifice prestarea serviciilor din contractele dintre municipalități și Rosal și în paralel verificat și evaluat a activității lui Stoichiciu pe care la și schimbat din funcția ulterioară. Astfel, ambii aveau de câștigat dacă îi fabrica un dosar penal lui Dobre.
Cei doi s-ar fi dus la DNA, de unde au luat un reportofon, cu care apoi s-au înregistrat din greșeală chiar când vorbesc despre ce contracte să mai facă Serviceteam Birotica cu CSM.
În dosarul fabricat de Ioniță și Stoichiciu, Adrian Dobre a fost audiat ca martor, împotriva sa nefiind adusă nicio acuzație și neexistând nici măcar o suspiciune de comitere a vreunei infracțiuni, dezvaluie ziarulincomod.ro.