Jurnaliștii de la Recorder au transmis faptul că în documentarea făcută pentru investigații au apărut câteva greșeli pentru care și-au cerut scuze și au adus argumente în acest sens.
Amintim că jurnalistul Recorder, Victor Ilie a pregătit cu minuțiozitate proiectul și s-a infiltrat în anchetă sub o identitate falsă. El a reușit să pătrundă în interiorul rețelei și, astfel, a descoperit și arătat românilor felul în care BOR ajunge atât de ușor la banii publici.
După opt luni de documentare în acest dosar și muncă depusă zi și noapte, jurnaliștii de la Recorder au descoperit care este sistemul prin care BOR ajunge să intre în posesia banilor publici și, în același timp, să scape de posibilele taxe către stat. Astfel Biserica știa mai mult să ia decât să dea.
Input your search keywords and press Enter.