BREAKING NEWS
  • 20:50 » Badantă româncă, bătută cu bastonul și legată cu o curea de către bătrânul italian pe care îl îngrijea
  • 20:13 » Amenințare cu bombă la complexul Bega din Timișoara
  • 19:45 » Acuzat că a încercat să-și ucidă fosta soție, fostul șef al Poliției Locale din Oradea a fost condamnat la 5 ani de închisoare
  • 18:03 » Rubla se apreciază puternic față de euro și dolar la Bursa de la Moscova: A ajuns la nivelul din iunie 2015
  • 18:01 » Se întâmplă și la case mai mari, nu numai în România – Persoane arestate la Beijing pentru falsificarea testelor PCR de depistare a COVID-19
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Tăcerea este de aur

Aleşi să îi reprezinte pe cetăţeni în Legislativ, la încheierea primului an din noul mandat, 25 de parlamentari au luat cuvântul în plenul instituţiei o singură dată, la depunerea jurământului. Minimum 10.000 de lei încasează lunar un parlamentar.

Cei mai mulţi parlamentari care au fugit de la a face auzite mesajele comunităţilor pe care le reprezintă sunt din PNL, opt la număr. De altfel, 30 dintre cei 79 de parlamentari PNL au vorbit de cel mult trei ori în plen. Dintre liberalii cu cele mai puţine luări de cuvânt în plen face parte viceliderul de grup Alexandru Ioan Andrei, care, de altfel, nu s-a remarcat nici în primul mandat câştigat pe listele ALDE în 2016. Inclusiv în precedentul mandat, deputatul de Giurgiu a vorbit în plen de numai şapte ori de la tribuna Parlamentului.

În aceeaşi situaţie se află şi fostul ministru al Culturii în Guvernul Orban şi apoi în Guvernul Cîţu, Bogdan Gheorghiu. În primul an din noua legislatură, acesta a vorbit doar la depunerea jurământului. Nu a excelat însă nici în mandatul 2016-2020, dat fiind că a avut doar opt intervenţii în plenul Parlamentului. Ceilalţi liberali care au putut fi auziţi de la microfonul central doar în decembrie 2020, când îşi preluau noua funcţie, au fost: Ben Oni Ardelean, Costel Barbu, Daniel Constantin, Mugur Cozmanciuc, Alexandru Popa şi Cătălin Predoiu (actual ministru al Justiţiei).

Aleşi care au evitat comunicarea prin viu grai de la tribuna Parlamentului au fost şi la PSD, unde şase parlamentari au vorbit în plen doar la depunerea jurământului de instituire în funcţie. În total, dintre social-democraţi, 34 din 110 deputaţi nu au depăşit limita de trei luări de cuvânt în plen. Cei şase social-democraţi care au depus doar jurământul, apoi au evitat să ia cuvântul în plen sunt Nicu Niţă, Carmen Mihălcescu, Rodica Nassar, Eliza Peţa-Ştefănescu, Daniel Tudorache şi Horia Ţuţuianu. Unii dintre aceştia sunt aleşi care au fost aproape absenţi şi din peisajul mediatic, dacă luam cazurile Elizei Peţa-Ştefănescu sau Nicu Niţă, parlamentari care se află deja la al doilea mandat, dar care nu s-au evidenţiat deloc. De altfel, şi în precedentul mandat intervenţiile puse cap la cap au fost sub jumătate de oră. 74 de secunde în cinci ani Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în Grupul Minorităţilor din Parlament. Deputatul Bogdan Stoica a reuşit să obţină un al doilea mandat de parlamentar, după ce în legislatura trecută a vorbit doar 12 minute  în plen, iar anul trecut a luat cuvântul doar la jurământ.

La nivelul acestui grup, mai sunt alte două exemple de parlamentari mai mult decât discreţi în ceea ce priveşte exprimarea politică. De exemplu, Ionel Stancu, actual vicelider al grupului şi reprezentant al Asociaţiei Macedonenilor din România, a depus jurământul din acest mandat în 31 de secunde, iar pe cel din 2016, în 43 de secunde. Cele 74 de secunde sunt zestrea intervenţiilor sale în cinci ani de deputăţie. Trioul deputaţilor minoritari rămaşi la stadiul luărilor de cuvânt din 22 decembrie 2020 este completat de Ognean Crîstici, deputat al Uniunii Sârbilor din România, aflat la primul mandat. 27 de secunde arată statisticile în dreptul lui Crîstici.

În cazul celui de-al treilea partid aflat la guvernare, UDMR, trei dintre parlamentari au depus doar jurământul: Farago Petru, Kelemen Attila şi Konczei Csaba. Tot cu o singură intervenţie este şi Apjok Norbert, fost membru UDMR la începutul legislaturii, dar dat afară din partid.

Din cei 55 de deputaţi USR, patru au ales să vorbească o singură dată: Andrei Drancă, Cătălin Drulă, Eugen Terente şi Daniel Toda. Aşadar, printre aceştia sunt atât politicieni cunoscuţi, evident fiind cazul lui Drulă, prezent mai mereu în spaţiul media, în timp ce unii sunt într-un con de umbră.

Dintre aleşii AUR se remarcă cel mai tânăr parlamentar, Călin Balabaşciuc, care a rămas codaşul partidului la intervenţii. Balabaşciuc s-a evidenţiat anterior prin faptul că declaraţia sa de averea fost goală anul trecut, spunând că este tânăr şi a trăit din banii părinţilor până să devină politician.

În cazul deputaţilor din echipa lui Ludovic Orban, fiecare ales a fost auzit de cel puţin două ori. George Ionescu, de exemplu, deputat de Prahova, a reuşit în mandatul 2012-2016 să rămână doar la o intervenţie în plen, iar în prezent se află la al patrulea mandat. Scumpi la vorbă au fost şi Bogdan Bola, Gabriel Plăiaşu şi Adrian Miuţescu, având trei intervenţii, informează adevarul.ro.

Sursa psnews.ro


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

×

Dă-ne un like pe Facebook

Facebook
error: Continutul este protejat!
Închide
Închide