Femeia aruncată printre cadavre care a înviat la morga din Botoșani. ”Fiecare se prindea unul de celălalt”

Aproape 42 de ani trecuți din ziua accidentului de la Huțani nu au fost nici pe departe suficienți pentru ca Virgina Varvarei, astăzi pensionară, să uite clipele îngrozitoare prin care a fost nevoită să treacă. Povestea acesteia este probabil cea mai tulburătoare dintre toate cele ale supraviețuitorilor pe care Botoșăneanul a reușit să îi găsească și să îi intervieveze.

Absolventă a ceea ce astăzi se numește Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Virginia Varvarei lucra pe atunci la Trustul de Construcții pe post de contabil.

Sâmbătă, pe 28 iunie 1980, a plecat la socrii săi din Solca, județul Suceava. Aflat în concediu, soțul său era deja acolo alături de fata lor, care pe atunci avea 5 ani.

Fiind sfârșit de săptămână, a fost să îi vadă. A petrecut noaptea acolo cu gândul că a doua zi, dis-de-dimineață, va pleca spre Botoșani și de aici la Coțușca întrucât pe tatăl său îl chema Petru și pe 29 iunie se sărbătoreau Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

N-ar fi trebuit să urce în ”autobuzul morții”. Doar că, în ciuda planurilor pe care și le făcuse, nu a reușit să prindă cursa de 5 dimineața.

Autobuzul avea o singură ușă și aceea cu clanță

Așa că a părăsit localitatea mai târziu, cu un alt autobuz.

Astfel că legătura cea mai la îndemână a fost 31 SV 2049, mașină plecată din Suceava.

A reușit să prindă loc pe scaun, chiar în spatele șoferului.

Își amintește că în Dumbrăveni mijlocul de transport s-a aglomerat extrem, extrem de tare. Pasagerii stăteau lipiți unul de altul, nu se puteau mișca aproape deloc, abia mai puteau respira. Șoferul ar fi refuzat să mai ia și alți călători, deși solicitări erau pe traseu, pentru că, pur și simplu, oamenii nu mai aveau unde intra.

”Autobuzul nu era cum sunt astea acum. Avea o singură ușă care se deschidea cu o clanță”, rememorează Virginia Varvarei.

Transportată la Botoșani într-o grămadă de cadavre

Drumul gâfâit al autobuzului în care 83 de oameni erau ticsiți pe doar 33 de locuri s-a întrerupt brusc pe al patrulea pod de la intrarea în județul Botoșani dinspre Suceava, când a explodat un cauciuc.

Își amintește că șoferul a tras stânga de volan, a încercat să țină autobuzul pe șosea, dar că eforturile sale au fost inutile întrucât explodase anvelopa din dreapta față și mijlocul de transport în comun s-a lăsat pe partea dreaptă. A rupt balustrada și a căzut în apă.

Ține minte că izbitura a fost atât de puternică încât geamul de lângă ea s-a făcut țăndări. A fost și norocul ei pentru că s-a strecurat rapid pe acolo, a dat cât a putut din mâini și picioare, a ajuns la suprafață și un tânăr care se afla prin zonă a tras-o pe mal.

Plină de răni, cu hainele rupte și cu atâta apă cu pământ înghițită, a leșinat după câteva clipe astfel încât, la nebunia care era acolo, a fost aruncată într-o basculantă, alături de morți. Așa a mers până la morga Spitalului Județean, unde și-a venit în fire când cadavrele erau spălate cu furtunul. Doar că ea era vie și când a fost stropită cu apă a început să se miște. Au ridicat-o și au dus-o pe reanimare, alături de cei vii.

”Fetița mea îmi spunea: mama, tu ai fost moartă și ești vie, ce ai văzut acolo? povestește ”doamna Vica”, așa cum îi spun astăzi cei apropiați.

”S-a auzit o bubuitură, toată lumea a zis că suntem morți”

– Ce vă mai amintiți din ziua de 29 iunie 1980, cum ați ajuns dvs. în acel autobuz?

– Eram la Solca, la fetița mea, care era la bunici și trebuia să pornesc de dimineață, cu autobuzul de 5 care venea de la Rădăuți – Bucovina. Am adormit și nu m-am putut trezi. Și următorul autobuz a fost tot de Rădăuți – Bucovina și mergea spre Săveni – Ripiceni (A mers cu această cursă până la Suceava, unde a luat autobuzul bazei Fălticeni – n.r.). M-am urcat din Suceava, totul a fost bine, oricum aglomerat, iar pe la ora 11 jumătate, 12 fără ceva, s-a auzit o bubuitură, toată lumea a zis că suntem morți. Șoferul a mai virat spre stânga, pentru că a fost cauciucul din față, dreapta, dar nu s-a mai putut face nimic. S-a doborât parapetul și autobuzul a venit cu botul în gaura aceea cu apă și mâl. Nu se mai vedea autobuzul. Noroc de un autocar cu pioneri care era în fața noastră, iar copiii au spus că nu se mai vede autobuzul din spate. Șoferul și-a dat seama și a oprit la Stejarul și a anunțat Miliția, pompierii și au început să vină să salveze oamenii. Pe partea aceea cu iarbă era un băiat cu vitele la păscut, el a fost primul care m-a scos și pe urmă a mai încercat, dar începuseră să vină salvările, să vină lumea și să salveze.

– După ce a căzut autobuzul în apă vă mai amintiți ce s-a întâmplat?

– Lumea care a reușit să iasă pe geam, a ieșit, care nu a rămas acolo și acolo a murit.

”Era un zgomot infernal, fiecare se prindea unul de celălalt”

– Dvs. stăteați pe scaun sau în picioare?

– Stăteam chiar în spatele șoferului. A murit cu copilul cu care era. Am avut niște tăieturi de la geam… Probabil că am plonjat pe geam. Din viteza care era, când s-a rupt parapetul geamurile s-au spart.

– Vâltoarea v-a scos practic din autobuz…

– Da… Era un zgomot infernal, fiecare se prindea unul de celălalt. Nu puteai să ieși. Și pe mine mă prindea cineva de mână. A văzut că înotam ca să pot să ies la mal, deși nu știam despre ce este vorba, nu îmi puteam da seama bine, am ieșit totuși. Băiatul acela m-a scos, că mi-a spus după aceea.

– Știați să înotați?

– Da, dar nici nu aveai cum să înoți pentru că diametrul găurii acelea sau ce era acolo avea vreo 8 metri. Păi vă dați seama, autobuzul care a intrat cu lumea acolo, ce să mai înoți prin mâlul acela? Care a mai reușit să se prindă unul de altul și să se tragă.

– Dvs. v-ați prins de cineva?

– M-a tras băiatul acela care era. A venit la spital să îmi spună că el m-a scos de acolo.

Sursa ziaruldeiasi.ro