Generalul american Christopher Cavoli a fost numit comandant suprem al forţelor aliate în Europa, funcție în care îl va înlocui de la vară pe generalul Tod Wolters. Numirea sa a fost aprobată de Consiliul Nord-Atlantic, anunță NATO.
Schimbarea are loc în contextul tensiunilor puternice cu Rusia, după invadarea Ucrainei, iar noul comandant, fiu al unui ofițer italiano-american, s-a născut în plin Război Rece, în Germania de Vest, a crescut în baze militare și este vorbitor de limbă rusă, notează AFP, preluată de Agerpres.
Christopher Cavoli este în armată din 1987 şi comandă din 2020 forţele americane în Europa şi în Africa, al căror cartier general este la Wiesbaden, în Germania.
Căsătorit, tată a doi copii, este absolvent al Universităţii Princeton. A avut misiuni în timpul războiului din Golf şi în mai multe rânduri în Afganistan. De asemenea, a comandat armata americană în Europa între ianuarie 2018 şi octombrie 2020, înainte de a prelua comanda combinată Europa – Africa.
Christopher Cavoli îi va succeda generalului Tod D. Wolters, de la care va primi comanda în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în această vară la cartierul general al puterilor aliate în Europa, SHAPE, aflat în apropiere de Mons (Belgia).
Şeful militar al NATO este întotdeauna un ofiţer american, întrucât Europa îl desemnează pe secretarul general al Alianţei, în prezent norvegianul Jens Stoltenberg, al cărui mandat a fost prelungit din cauza războiului din Ucraina.
Comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR) este unul dintre cei doi comandanţi strategici ai NATO. Adjunctul său este un ofiţer european.
Fostul preşedinte american al SUA Dwight D. Eisenhower a fost primul care şi-a asumat această comandă, până în 1952. SACEUR este responsabil de comandamentul general al operaţiunilor militare ale NATO şi conduce planificarea militară a operaţiunilor.
sursa: digi24.ro
Input your search keywords and press Enter.