TRENDING

8:07 » Vine iarna: cod galben de ninsori și viscol în cinci județe, precipitații în toată țara. Prognoza este valabilă până luni!

21:37 » Legătura dintre telefoanele mobile și cancerul cerebral. Ce spune o nouă evaluare a Organizației Mondiale a Sănătății

21:35 » „Ora cu și pentru animale”. Un județ propune un opțional unic în școlile din România

21:33 » Analiză: Trump plantează deja „semințele haosului și dezbinăriii”, în cazul în care ar pierde alegerile în fața Kamalei Harris

11:27 » O japoneză și-a cumpărat trei case și o cafenea pentru pisici după ce a dat pe mâncare echivalentul a 6 lei pe zi

Daca ti-a placut, distribuie acum!

Giannis Koukos, antrenorul grec al echipei CS Universitatea Cluj, în vârstă de 43 de ani, a explicat propria filosofie de viață și din baschetul feminin. Koukos are senzația că în România e ca acasă.

– Mister Koukos, cum vă simțiți în România?
– Dacă stau de trei ani și mă gândesc că aș putea locui foarte, foarte mulți ani aici, cred că asta spune totul. Nu m-am așteptat să fie un nivel atât de bun în această țară, înainte de a sosi aici, dar chiar am fost surprins.

– Ce știați?
– Chestii de Balcani, lucruri rele, sărăcie. Poate că străzile sau drumurile nu sunt cele mai bune din Europa, dar contează comportamentul oamenilor. Am găsit aici o organizare bună pentru Balcani, atât la baschet, cât și în viața de zi cu zi. E bine. OK, se poate și mai bine, dar e bine.

– Ce comparație ați putea face între baschetul elen și ce ați văzut deja în România? 
– La baschet sunteți mai organizați ca noi! Serios! Sunt foarte satisfăcut.

Giannis Koukos: „Oamenii nu mai apreciază”

– Ce nu vă place în România? Asta ca să nu vă întreb direct ce nu vă place la propria echipă. 
– Dacă îți spun un cuvânt, o idee, și nu ai înțeles sau nu ai reținut, OK. Nu e bai, cum se zice aici! Dar dacă pierzi mingea și te oprești din alergat, sperând să salveze un coleg, mă omori! Luptă, ce naiba! O altă chestie în care vezi că generațiile s-au schimbat, sportivii nu mai luptă ca pe vremuri, mă refer și la ceea ce era acum două decenii, mai ales în Balcani.

Clujul e un oraș sportiv, cu fotbal, cu baschet, cu volei, pentru un sportiv e foarte atractiv. Mai vine Simona Halep să joace la «Polivalentă», este un oraș care rivalizează cu Bucureștiul din multe puncte de vedere.

– Giannis Koukos, antrenor CS Universitatea Cluj

– De ce?
Când eram copil sau mai tânăr, aveam două perechi de pantofi sport, una de muncă, alta de weekend, ca să ies în oraș.

Sistemul lui Giannis Koukos

– Cum se împacă munca și stresul de zi cu zi cu ceea ce ați putea face în afara programului, ca să completați stilul de viață?
– Mai ies să-mi spăl mintea la lacul Tarnița sau în zonele de pădure, de pe lângă Cluj. În timpul sezonului, e săptămâna de muncă, nu ai timp, iar când ai avea timp liber, nu mai ai chef. Folosesc un sistem de antrenamente, al meu, de mai mult timp.

– Care cum este? 
– O ședință de antrenament de trei ore în mijlocul zilei. Decât una dimineață, apoi a doua seara, mai scurte, cred că e mai bine așa. Cred că ne recuperăm mai bine, apoi jucătoarele au mai multe ore ca să-și organizeze viața, să-și revină. Dacă corpul nu e în condiții bune, faci degeaba pregătire!

– Și sportivele ce zic, dă roade?
– Nu știu dacă e bine sau nu, dar îl folosesc de 3 ani și n-am obosit s-o fac. Am și timp să-mi fac serviciul, am și timp de altceva.

Am luat această idee din fotbal, de a nu face neapărat două antrenamente, ci doar unul mai intens. Îmi place să încerc lucruri noi.

– Giannis Koukos, antrenor CS Universitatea Cluj

– Resimțiți, la fel ca mulți oameni de peste 40 de ani, că generațiile s-au schimbat mult?
– Păi, uite cum, de exemplu. Mi-aduc aminte că la școală nu aveai voie să adresezi un cuvânt profesorului. Acum, dacă învățătorul nu vorbește cum trebuie, îl poți da în judecată! E corect? Nu știu! Urmăm cursul râului, asta e viața.

Giannis Koukos: „Să susținem pe cel de lângă noi, ca lecție de viață”

– Baschetul la Cluj a avut un sezon istoric, european, la masculin, dar la feminin echipa a încheiat undeva la mijlocul clasamentului. De ce?
– Anul trecut, am dus echipa până în finala Cupei României, dar am pierdut în favoarea campioanei Sepsi, care a câștigat și acum campionatul. E cea mai bună formație, nu putem să concurăm cu ea sau cu alte echipe. Nu avem atât de mulți bani, dar lucrăm cât putem mai bine. Lucrăm cu ce avem, cu jucătoare tinere, încercăm să promovăm sportive.

– Și cum vă vedeți viitorul?
– Eu mă simt și român, de aceea vorbesc de multe ori cu „noi”. Suntem implicați pentru baschetul românesc. Nivelul e mai bun la băieți, dar încercăm să ținem steagul sus…

– Ce filosofie ați dori să aprofundați aici?
Nu e chestie de bani, ci de viață. „Dacă te pot ajuta, de ce să nu o fac?!”. Nu e vorba doar de afaceri, trebuie gândit să facem o casă din locul unde suntem.

„Nu joci poker doar când ai patru ași”

– Nu simțiți că ați putea mai bine în altă parte, în altă țară?
Apropo, când joci poker, nu o faci doar când ai patru ași în mână, ci și când ai mână proastă. Așa, cu patru ași, ești cel mai bun, dar trebuie să te adaptezi, dacă-ți place jocul. Și să fii pozitiv, nu negativ. „De ce n-am mulți bani, de ce n-am asta?”. Nu! Astea sunt idei care îți fac rău și te îndepărtează de la a face treabă în viață. În orice domeniu. Și-am fost afară, cum ziceți voi, credeți că umblă câinii cu covrigi în coadă?!

– Ce ați făcut? 
– Am fost trei ani în Germania, apoi în Grecia natală. Am început de la baschet masculin, în ultimul deceniu am trecut la cel feminin.

– Ce comparații sunt între români și nemți?
– Mă pui să-i judec și pe unii, și pe alții. În Germania au bani mai mulți decât aici, dar nivelul nu pot spune că este mai bun! Trebuie să compari mere cu mere, nu mere cu banane. În Germania sunt echipe cu mulți străini, logic, dacă au bani, au putut aduce calitate. Acolo, au maximum un tânăr autohton, când ai bani, e ușor să aduci ce-ți place, să-ți faci talentul. Mentalitatea e mai bună în România decât în multe alte țări. Dar îmi pare rău de o chestie.

– Care?
Adică să fim mai sus, să ne batem cu cei din Occident, ca să creștem, să producem bani.

Giannis Koukos: „Banii nu aduc mereu fericirea”

– Și ce diferențe sunt între România și Occident, din ceea ce ați observat?
– Așa cred eu. Acolo, alt stil de viață, poate că oamenii s-au înstrăinat, își văd doar de avutul lor și nu știu câți prieteni adevărați au. Acolo, e doar pentru bani, regele suprem al lumii actuale, pentru performanțe. Dar banii nu aduc mereu fericirea. (râde) Corect, o întrețin. Dar nu ați văzut și oameni care n-au bani, dar au familie, au prieteni, au zâmbet în viața lor?!

– Cum este să lucrezi zi de zi cu o echipă de femei? 
– Este diferit. Băieții joacă baschet pentru a se simți bine. Femeile trebuie să se simtă bine ca să joace. Înțelegeți? Nu putem sări la fel de mult, arunca la fel de tare, dar trebuie să te adaptezi. Suișuri-coborâșuri, la fel. Ca în viață.

 

sursa: gsp.ro


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide