CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că vineri, la ora 11.00, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, după ce cadrele didactice au organizat miercuri o grevă de avertisment.
„Ministerul Educaţiei este în legătură permanentă cu sindicatele reprezentative din învăţământ şi asumă un dialog transparent şi deschis cu acestea în vederea adoptării unor măsuri adecvate cu privire la salarizarea personalului din sistem. De asemenea, pentru identificarea soluţiilor, în data de 21 ianuarie – ora 11.00, consultările vor continua printr-o întâlnire a Prim ministrului Guvernului României cu sindicatele din învăţământ”, se arată în declaraţia transmisă de ministru.
Sorin Cîmpeanu îşi exprimă încrederea că profesorii, învăţătorii şi educatorii „vor continua să pună în prim plan interesul copiilor”, menţionând totodată că revendicările cadrelor didactice sunt „pe deplin justificate”.
„Recunoaştem şi susţinem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanţa educaţiei, cât şi starea actuală a sistemului de învăţământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creşteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor. Să nu uităm, însă, faptul că, în pofida constrângerilor impuse de obligaţia respectării deficitului bugetar asumat ca ţară, în anul 2022 au fost alocate creşteri salariale de 4% în educaţie, ajungându-se la un total de 20% din creşterile salariale (în valoare de 32%) prevăzute de Legea 153/2017. În consecinţă, rămâne restantă obligaţia de creştere a salariilor în învăţământ cu 12%”, precizează ministrul.
Cîmpeanu adaugă că, în valoare absolută, bugetul Ministerului Educaţiei destinat cheltuielilor de personal a crescut cu peste 1,1 miliarde lei, în raport cu execuţia pe anul 2021: de la 20,4 miliarde lei la 21,5 miliarde lei.
Totodată, după o stagnare la pragul de 6.111 lei/elev în anii 2020 şi 2021, costul standard/elev destinat cheltuielilor salariale a crescut în anul 2022 la 6.386 lei/elev (+4,5%), transmite ministrul.
„De asemenea, costul standard/elev destinat cheltuielilor materiale a crescut în anul 2022, în medie, cu 13,17 %, creşterea fiind mai accentuată in mediul rural. Sunt convins că la momentul rectificării bugetare, în condiţiile creşterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluţii de acoperire a obligaţiilor asumate”, precizează Cîmpeanu. AGERPRES
Sursa: Romania24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Badantă româncă, bătută cu bastonul și legată cu o curea de către bătrânul italian pe care îl îngrijea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Amenințare cu bombă la complexul Bega din Timișoara Un barbat a sunat la 112 si le-a spus politistilor
Daca ti-a placut, distribuie acum! Acuzat că a încercat să-și ucidă fosta soție, fostul șef al Poliției Locale din Oradea a fost condamnat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rubla se apreciază puternic față de euro și dolar la Bursa de la Moscova: A ajuns la nivelul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Se întâmplă și la case mai mari, nu numai în România – Persoane arestate la Beijing pentru falsificarea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Când vin temperaturile de peste 30 de grade? Prognoza meteo pentru două săptămâni Vremea va fi în general
Daca ti-a placut, distribuie acum! ‘Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu’: România va centraliza stocurile de alimente Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Daca ti-a placut, distribuie acum! China îi cere lui Biden să nu-i „subestimeze determinarea fermă” de a-şi „apăra suveranitatea şi integritatea teritorială” China
Daca ti-a placut, distribuie acum! Nicușor Dan: Iarna 2022-2023 va fi mai bună din punct de vedere al termoficării Primarul general al Capitalei,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Instanța Supremă a amânat procesul prin care Elena Udrea încearcă să scape de condamnarea de 6 ani Un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Lukașenko acuză Polonia și NATO că vor să pună mâna pe vestul Ucrainei „aşa cum a fost înainte
Daca ti-a placut, distribuie acum! Psihologul Aaron T. Beck a venit inițial cu teoria distorsiunilor cognitive în anii 60, iar de atunci mulți
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cioburile aduc noroc? Există multe tradiții și superstiții legate de cioburi, atât pe plaiurile mioritice, cât și în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cine este Tom Ford? În timp ce studia arhitectura la campusul parizian al Școlii de Design Parsons, Tom
Daca ti-a placut, distribuie acum! Pentru a rezolva corect o problemă, este adesea important să urmăm o serie de pași, model cunoscut drept
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.