Suntem încă departe de lansarea lui GTA 6, dar discuțiile referitoare la următorul joc din serie nu încetează să răsară din diferite colțuri ale internetului. Dar printre toate zvonurile și părerile unor utilizatori mai mult sau mai puțin avizați, există un numitor comun cu care sunt de acord majoritatea: următorul joc din serie va fi și ultimul. Despre acest subiect a discutat de curând Tom Henderson, același tipster care ne-a oferit știrea despre lansarea din 2025.
Chiar dacă nu trebuie să ne încredem 100% în sursele neoficiale, anumite informații de la Henderson au sens în contextul actual. Deși vorbeam acum ceva timp despre o lansare în 2023, la momentul respectiv m-am legat strict de bugetul rezervat pentru campanii de marketing. Și într-adevăr, sumele menționate de Rockstar pentru anul cu pricina sunt foarte mari, ceea ce indică în mod cert o lansare importantă. Dar asta nu înseamnă că lansarea va avea loc tot în 2023, ci atunci am putea vedea primul trailer pentru joc, alături de campanii de promovare și alte cheltuieli.
Iar Rockstar chiar nu are motive să se grăbească când vine vorba de GTA 6. Până la urmă am văzut cum update-ul Los Santos Tuners a readus jocul în topul vânzărilor și cum producătorul încă investește timp și bani într-un titlu lansat acum aproape opt ani. Iar când are atât de mult succes, înțeleg de ce Rockstar nu vrea să-l lase de-o parte încă.
Dacă totul se leagă, iar GTA 6 chiar va fi lansat în 2025, la vremea aceea GTA Online deja va fi împlinit 12 ani. Și dacă succesul acestuia este un indicator măcar cu aproximație a modului în care va evolua următorul joc, înseamnă că de GTA-ul cu 7 în coadă am putea vorbi la cel puțin 10 ani distanță de lansarea lui 6, adică prin 2035. Și dacă 2025 vi se pare încă foarte departe, gândiți-vă ce ar însemna pentru Rockstar să planifice lansarea lui GTA 7; asta dacă producătorul va mai exista măcar, peste 14 ani de acum înainte.
Mai mult de atât, haideți să luăm în considerare succesul lui GTA 5 și conținutul pe care Rockstar a reușit să-l adauge în cei opt ani pe piață. Numai experiența căpătată prin lansările de update-uri și DLC-uri va atârna enorm în procesul de dezvoltare al lui GTA 6, iar dacă zvonurile privind harta dinamică sunt reale, asta ar putea însemna că următorul titlu nu va fi un simplu joc single-player cu o componentă multiplayer atașată de el, ci un întreg eco-sistem care va evolua pe măsură ce dezvoltatorul lansează update-uri pentru el.
Până atunci, eu vă aștept pe GTA Online pentru că nu puteam rata noul update cu mașini tunate și misiuni noi. Și dacă credeți că e târziu să vă apucați acum de GTA 5, gândiți-vă doar că urmează ca jocul să fie relansat spre finalul anului în variantă Enchanced pentru PlayStation 5 și Xbox Series X, deci nu trebuie să vă faceți griji că veți fi singurii care se apuca abia acum de joc.
Sursa zonaIT
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.