Până la 5 milioane de oameni ar putea avea nevoie de sprijin financiar pentru facturile la energie Foto: Guliver/GettyImages
Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că dacă Parlamentul nu va aproba într-o săptămână legea consumatorului vulnerabil, va solicita în Biroul Politic Naţional al PNL să-şi asume guvernul răspunderea pentru această lege.
„În perioada următoare trebuie să aprobăm legea consumatorului vulnerabil şi vă spun că dacă Parlamentul României nu o aprobă într-o săptămână, voi cere în Biroul Politic Naţional al PNL să pot să-mi asum eu răspunderea, de la Guvern, pentru această lege, pentru că văd că se tot ţin BPR-uri (Biroul Politic Reunit al Parlamentului – n.r.) pe la 11 noaptea, 12 noaptea, dar niciodată nu se ţin pentru legea consumatorului vulnerabil, se ţin pentru altceva”, a afirmat Florin Cîţu, făcând aluzie la ședințele convocate pentru stabilirea calendarului pentru moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.
Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a fost nevoit să dea explicații și să se apere pentru faptul că a convocat vineri seara târziu o şedinţă a Birourilor Permanente Reunite din Parlament în vederea stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură. El a fost acuzat din interiorul partidului, dinspre tabăra Cîțu, că face jocul USR PLUS și AUR. Orban a spus că nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească obligaţiile regulamentare în calitatea sa de președinte al Camerei Deputaților.
Premierul Florin Cîţu afirmase sâmbătă, la Timişoara, că este o „acţiune bizară” gestul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, de a face „tot posibilul”, în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ca moţiunea USR PLUS AUR să fie dezbătută.
Florin Cîșu a spus luni că Guvernul are de aprobat și o ordonanţă care compensează o parte din facturile românilor.
„Avem de aprobat OUG care compensează o parte din facturile românilor. Suntem încă în pandemie, avem de gestionat această pandemie. Cum să fii ministrul sănătăţii şi să pleci în mijlocul pandemiei? Cum să ai alte ministere şi să laşi ţara fără guvern în acest moment şi să te asociezi cu AUR?”, a spus Cîţu, referindu-se la retragerea miniştrilor USR PLUS din Guvern.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.