TRENDING
  • 13:09 » O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată după ce şi-ar fi bătut fetiţa de 2 luni. Copila a ajuns la spital cu fracturi
  • 13:02 » Scandalul redirecționării pacienților de la public la privat. Rafila: Ar trebui stabilite niște sancțiuni
  • 12:58 » Cătălin Cherecheş rămâne în închisoare. Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia fostului primar
  • 12:50 » Irina Podnosova, fosta colegă de facultate a lui Putin, a fost confirmată ca președintă a Curții Supreme a Rusiei
  • 12:47 » Președintele conservator al Poloniei s-a întâlnit cu Donald Trump, la New York
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Implementarea proiectului privind brăţara electronică pentru agresori, amânată până în luna octombrie / Termenul iniţial era 1 martie / Guvern: E nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru pregătirea Sistemului informatic de monitorizare electronic

Guvernul a adoptat, miercuri, o ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Legii nr.146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale prin care se prorogă până cel târziu la 1 octombrie 2022 termenul până la care trebuie realizată operaţionalizarea SIME, precum şi a celui la care începe monitorizarea electronică, în primă fază, în sistem pilot. Termenul iniţial de operaţionalizare a SIME şi de începere a monitorizării electronice în sistem pilot era 1 martie 2022, însă Guvernul a decis că e nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru pregătirea implementării Sistemului informatic de monitorizare electronic.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, ”operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME) reprezintă o activitate esenţială pentru realizarea obiectivului Legii nr. 146/2021, cu impact social major în privinţa verificării şi monitorizării modului în care sunt respectate interdicţiile privind eventualele contacte fizice între agresori şi victime”.
”Activităţile de documentare şi de pregătire derulate până acum pentru implementarea acestui proiect au arătat termenul de operaţionalizare a SIME necesită un orizont de timp mai îndelungat, astfel încât mecanismul stabilit să fie unul funcţional şi eficient. În plan intern, au fost organizate mai multe reuniuni de lucru între reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), în vederea clarificării aspectelor de ordin tehnic. În plan extern,  au fost desfăşurate activităţi de identificare a altor modele adoptate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene din perspectiva prevederilor legislative, respectiv a soluţiilor tehnice adoptate, ţinând cont şi de faptul că infrastructura dezvoltată pentru monitorizarea electronică urmează să integreze mai multe sisteme capabile să reducă timpul de reacţie şi să asigure auditarea eficacităţii resurselor din teren”, se menţionează în comunicat.
Executivul anunţă că, ”având în vedere necesitatea unei perioade mai mari de timp pentru pregătirea implementării Sistemului informatic de monitorizare electronică, prin actul normativ aprobat se prorogă până cel târziu la 1 octombrie 2022 termenul până la care trebuie realizată operaţionalizarea SIME, precum şi a celui la care începe monitorizarea electronică, în primă fază, în sistem pilot”.
Potrivit prevederilor Legii nr.146/2021, termenul de operaţionalizare a SIME şi de începere a monitorizării electronice în sistem pilot era 1 martie 2022, în contextul  aplicării ordinului de protecţie provizoriu, a ordinului de protecţie respectiv a ordinului european de protecţie, în cazul în care România este stat emitent.
sursa: news.ro

Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide