Organizarea de nunţi, botezuri și evenimente este interzisă începând de duminică, potrivit Hotărârii nr.60/01.10.2021 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) adoptată în şedinţa de vineri a acestui for, în contextul creşterii incidenţei COVID-19.
De asemenea, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cinematografe şi instituţii de spectacole şi/sau concerte sunt interzise de duminică.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă, a explicat că, întrucât măsurile propuse de CNSU prin hotărârea nr. 76 din 30 septembrie nu îşi produc efecte în afara aprobării lor prin acte normative ale Guvernului iar şedinţa de guvern va fi sâmbătă, pentru constatarea încadrării în limitele incidenţei cumulate în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în HG 932/2021 cu modificările şi completările ulterioare, au fost convocaţi membrii CMBSU pentru vineri pentru a hotărî asupra măsurilor ce urmează a fi adoptate şi termenului de intrare în vigoare a acestora.
Capitala a ajuns vineri la o incidenţă COVID-19 de 7,68 de cazuri la mia de locuitori, după ce joi aceasta a fost de 6,64 şi miercuri, de 6,33.
„Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, a constatat că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 29.09.2021, orele 10.03 era de 6,33/1000 de locuitori, iar în data de 30.09.2021 orele 10.03 de 6,64/1000 de locuitori, fapt pentru care, începând cu data de 03.10.2021, ora 00.00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate în acord cu reglementările legale care vor fi adoptate în materie”.
1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în întervalul orar 20,00-5,00,în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu urmatoarele exceptii: a) deplasarea in interes profesional, inclusiv intre locuinta/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi; b) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta, precum si pentru achizitionarea de medicamente; c) deplasari in afara localitatilor ale persoanelor care sunt in tranzit sau efectueaza calatorii al caror interval orar se suprapune cu perioada interdictiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, si care poate fi dovedit prin bilet sau orice alta modalitate de achitare a calatoriei; d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori decesul unui membru de familie;
2. Pentru verificarea motivului deplasarii în interes profesional, prevazut la pct. 1 lit. a), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatia de serviciu sau adeverinta eliberata de angajator ori o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.
3. Pentru verificarea motivului deplasarii in interes personal, prevazut la pct. 1 lit. b)-d), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.
4. Declaratia pe propria raspundere, prevazuta la pct. 2. si 3., trebuie sa cuprinda numele si prenumele, data nasterii, adresa locuintei/gospodariei/locului activitatii profesionale, motivul deplasarii, data completarii si semnatura.
5. Măsurile instituite, prevăzute la pct.1, nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.
6. Măsurile instituite, prevăzute la pct.1, nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar in relatia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), unitatile farmaceutice, benzinariile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum si operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane si rutier de marfuri isi pot desfasura activitatea in regim normal de munca, cu respectarea normelor de protectie sanitara.
(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
(3) Măsurile prevăzute la pct. 1 și pct. 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
(4) În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 și pct. 2 este restricţionată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
(5) Operatorii economici prevăzuți la alin.(1) și alin. (2) vor respecta obligațiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin 2 din legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber cu excepția celor prevăzute la alin (3), cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin 2 din legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
(7) Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.
(2) Organizatorii/Operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei hotărâri au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea «Verificare reguli interne» din aplicația mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.
(3) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei anexe au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.
(4) Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.
(2) Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează:
– accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși;
– în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uși.
(3) Operatorii de transport de călători vor informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.
Mentionam ca regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr.55/2020. În funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul Municipiului București se vor putea institui măsuri suplimentare, cu respectarea normelor legale în vigoare.
Sursa: G4Media
Input your search keywords and press Enter.